L-au rezolvat, în sfârșit pe Began. Dinamo a anunțat oficial transferul
Dinamo a perfectat cel de-al nouălea transfer al verii. Răzvan Began a semnat contractul și a fost prezentat oficial cu puțin timp în urmă, prin intermediul rețelelor de socializare.
Răzvan Began, rezolvat. Dinamo a anunțat oficial transferul
Began a sosit în Ștefan cel Mare din postura de jucător liber de contract, după despărțirea de FC Botoșani, pentru care a bifat o singură partidă în actualul sezon. Ovidiu Burcă l-a dorit insistent, astfel încât să aibă la dispoziție trei portari cu experiență.
Zilele trecute, mutarea intrase în impas, fiindcă Dinamo nu mai putea înregistra jucători noi la Liga Profesionistă de Fotbal. Chiar tehnicianul se arăta dezamăgit de această situație și îl acuza pe administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu că a refuzat să semneze documentele necesare.
Cotat la 350.000 de euro, goalkeeperul de 26 de ani a mai evoluat de-a lungul carierei pentru CSM Sighet, Farul, Luceafărul, Foresta Suceava, Hermannstadt, ACS Poli Timișoara, Daco-Getica, Dunărea Călărași și Sepsi. Palmaresul său include trei trofee interne, cucerite în tricoul formației covăsnene.
„București, 11 august 2023. Ultima oară la FC Botoșani, portarul Răzvan Began a semnat un contract cu Dinamo 1948 București și, de astăzi, face parte din lotul pregătit de Ovidiu Burcă pentru acest sezon de Superligă, a anunțat administratorul special Vlad Iacob pentru canalele oficiale de comunicare ale clubului. Noul portar dinamovist a început fotbalul la CFR Cluj și a mai evoluat în carieră pentru Viitorul, actualul Farul Constanța, Luceafărul Oradea, Foresta Suceava, Hermannstadt, ACS Poli Timișoara, Daco-Getica București, Dunărea Călărași, Sepsi OSK Sf. Gheorghe și FC Botoșani.
Născut la Sighetu Marmației, Răzvan Began va împlini, mâine, 27 de ani. 1 meci a apărat Began în acest sezon pentru FC Botoșani, în a doua etapă de SuperLigă, 1-1 pe teren propriu cu Petrolul Ploiești.
3 trofee are Began în palmares, Cupa României (2022, 2023) și Supercupa României (2023), toate cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. 3 portari are prima noastră echipă în lotul pentru sezonul 2023-2024: Adnan Golubovic, Filip Dujmovic și Răzvan Began. Bine ai venit la Dinamo, Răzvan Began!”, au transmis „câinii roșii”.
Mesajul lui Ovidiu Burcă pentru suporteri: „Să strângă din dinți”
În altă ordine de idei, Ovidiu Burcă le-a transmis un mesaj fanilor în cea mai recentă ediție a emisiunii Dinamo 7/9, îndemnându-i să aibă răbdare. Doar așa își vor vedea într-o bună zi echipa favorită luptând de la egal la egal, potrivit spuselor sale, cu orice adversar din Superliga.
„Întotdeauna vreau să le mulțumesc pentru tot sprijinul pe care îl arată echipei. Vreau să le promit că vom face absolut tot ce ține de noi pentru a construi un Dinamo așa cum merită ei și istoria acestui club. Nu-mi place să folosesc cuvinte mari, dar aș vrea să aibă puțină răbdare, să strângă puțin din dinți, cum facem și noi. În cel mai scurt timp veți vedea o echipă puternică, o echipă care se va bate de la egal la egal cu orice adversar din Liga 1”, a spus antrenorul lui Dinamo.