Dumitru Dragomir a comentat despre lupta la titlu în Superliga. Fostul șef al Ligii Profesioniste de fotbal a făcut o serie de dezvăluiri patronul CFR-ului, Neluțu Varga.
Șeful campioanei de la Cluj a amenințat că se retrage din fotbal după meciul cu Universitatea Craiova, atunci când a fost nemulțumit de arbitraj.
„Cei mai mari hoți sunt arbitrii. Eu ies din fotbal, nu mai înghit această hoție a Federației Române de Fotbal. E făcut de hoți acest sistem ieftin. E premeditat, de asta nu au vrut să cumpere sistemul din Belgia. Pe mine m-au pierdut ca investitor în fotbal. E ultima mea intervenție, a spus Varga pentru Digi Sport.
Invitat la Playsport Live, Dumitru Dragomir a spus lucrurilor pe nume despre Neluțu Varga și desprea lumea fotbalului românesc.
Varga are dreptate. I-au pârlit rău de tot. A fost hoţie. Totul a fost dirijat. A fost ceva necurat. Convingerea mea este că ori softul VAR-ul e prost ori au vrut să-i dea o lecţie domnului Dîncu şi Clujului, oprind înaintarea asta în performanţă. E mai mult de discutat.
Farul joacă fotbal. Aceşti copii tineri au şi ştiinţa jocului şi vor fi în viitor fotbalişti buni, a spus Dumitru Dragomir la Playsport Live.
Farul, FCSB și CFR Cluj sunt echipele care au mai rămas în lupta la titlu. Echipa lui Hagi este pe primul loc, cu 46 de puncte, FCSB este pe locul doi, cu 43 de puncte, iar CFR pe 3, cu 39 de puncte.