Jose Mourinho (60 de ani), carismaticul antrenor al celor de la AS Roma, a fost abordat acum o săptămână, la Tiraspol, de către jurnaliștii canalului de youtube al Federației Moldovene de Fotbal, să spună un cuvânt în limba română.
”The Special One” a ezitat în primă fază, după care a spus ”Becali”.
Mourinho e bun prieten cu Ioan Becali din 1998, când a fost invitatul impresarului la Euro U21, disputat în București. Ulterior, l-a cunoscut și pe patronul FCSB, Gigi Becali, cu care chiar a negociat pentru transferul lui Rădoi la Inter Milano, în 2008. În cele din urmă, mutarea n-a mai avut loc.
Declarația antrenorului portughez a făcut vâlvă în România. Mai întâi a comentat Giovanni Becali, prieten cu Mourinho, dar a venit și rândul lui Gigi Becali (65 de ani) să vorbească pe marginea acestui subiect.
”A zis de Giovanni, e prieten cu Giovanni. Ei vorbesc mereu, sunt prieteni, eu n-am treabă, doar atunci când a venit (n.r. la București). L-a întrebat ‘îl cunoști pe Gigi’ și mi-a spus ‘cum să nu-l cunosc, că-l știe toată Portugalia’.
Și zice ’Aveam un antrenor secund, care l-a antrenat pe Carlos și Gigi a zis că dă 100.000 de euro pentru cine îl ia pe Carlos’, iar antrenorul ăla secund a spus că sunt cel mai priceput la fotbal pentru că am spus asta, să scap de Carlos.
Iar de atunci gluma asta a circulat în toată Portugalia că dau eu 100.000 de euro să scap de Carlos. Că a venit unul la Mitică Dragomir, unul din Divizia C, și îi ceruse să vorbească cu mine că vrea să-l ia pe Carlos, să-i dau 100.000 de euro.
De atunci a zis că mă cunoaște. A vrut să vină când eram în pușcărie, dar nu am mai fost eu de acord. Nu am vrut nici familia mea să vină, să mă vadă în pușcărie”, a spus Gigi Becali, potrivit fanatik.ro.