L-a eliminat pe Gică Hagi din Europa, dar mandatul s-a încheiat mult mai repede decât s-ar fi așteptat. Clubul a decis să-l demită după un rezultat șocant.
Sheriff Tiraspol l-a demis pe antrenorul Roberto Bordin în urma eșecului cu Slavia Praga, scor 0-6. Mandatul s-a încheiat astfel după aproape nouă luni (n.r. a fost numit în ianuarie 2023).
În cea de-a doua rundă a grupelor Europa League, campioanei en-titre a Moldovei i-a fost administrată cea mai dură înfrângere din istoria participărilor în cupele europene. Nici în campionat nu s-a regăsit, întrucât a obținut doar o remiză cu Petrocub Hîncești, scor 1-1, sub comanda lui Victor Mihailov, cel care a asigurat interimatul.
Ulterior, conducerea a numit un nou principal, în persoana lui Roman Pilipciuk, ucraineanul care a pregătit-o cel mai recent pe NK Celje. Acesta nu este străin de campionatul Moldovei, întrucât în 2009 s-a aflat pe banca formației Dacia Chișinău. CV-ul său le mai cuprinde pe Spartak Moscova, Akhmat, Dinamo Moscova, Dinamo Minsk, Spartak din Letonia, dar și echipa națională din Tadjikistan (antrenor asistent).
Cu doar trei luni în urmă, Sheriff Tiraspol elimina Farul Constanța, în preliminariile Champions League. Campioana României se impunea cu 1-0 în manșa tur, pe propriul teren, dar avea să cedeze fără drept de apel la Tiraspol, scor 0-3.
„Mulțumesc tuturor jucătorilor care au intrat pe teren. Inclusiv celor care au ajutat de pe bancă. A fost un meci incredibil, au muncit foarte, foarte mult. Plus staff-ul meu, incredibil. A fost un meci obositor, a risipit forțele noastre, dar s-a terminat cu bine. Ne bucurăm de această victorie mare. Am modificat din mers, am încercat diverse module, a ieșit foarte bine până la urmă, chiar dacă în reprizele suplimentare. A fost o victorie supermeritată. Poate am fi putut crea un gol în plus, da.
Suporterii noștri au fost minunați, în fiecare moment al partidei, ne-au ajutat enorm. Am făcut diferența la mijloc, am încercat să ne apărăm bine, apoi să înscriem primul gol.Am avut superioritate și am condus meciul în linia lor mediană, am fost agresivi tot timpul partidei. Hagi a fost un mare jucător, foarte mare fotbalist, am jucat și eu în Italia când era el. Ca antrenor, a creat o academie importantă, apoi o echipă foarte bună, creații frumoase, de la un manager bun”.