Kylian Mbappe a semnat cu Real Madrid, în cele din urmă. Francezul și-a dat semnătura pentru un contract valabil pe 5 ani de zile.
Fotbalistul va câștiga un salariu de aproximativ 20 de milioane de euro net pe an. Marca a făcut anunțul luni dimineață. Acordul a fost semnat în urmă cu două săptămâni, relatează sursa citată.
Inițial, s-a speculat că atacantul va încasa un salariu de 30 de milioane de euro net. „Kylian Mbappe și Real Madrid au un acord semnat în urmă cu două săptămâni, MARCA a putut să confirme”, se arată în materialul ziarului spaniol.
Contractul lui Mbappe cu PSG va expira în vara acestui an. Astfel, atacantul francez va ajunge gratis pe Santiago Bernabeu. Decarul „Cocoșului Galic” va părăsi Parc de Princes după șapte ani de zile. În atacul Realului, el va juca alături de Vinicius Junior și de Rodrygo.
PSG l-a luat sub formă de împrumut pe Kylian Mbappe de la Monaco în 2017, pentru ca un an mai târziu să achite clubului din Ligue 1 pentru transfer colosala sumă de 180 de milioane de euro.
În cele 291 de meciuri la PSG, Kylian Mbappe a bifat 244 de goluri și 105 pase decisive. Mbappe este cel mai bun marcator din istoria clubului francez. El a doborât recordul lui Edinson Cavani, cu 200 de reușite în 301 meciuri. Uruguayanul a evoluat pentru parizieni în intervalul 2013-2020.