Patrick Mouratoglou a vorbit, în premieră, după decizia Tribunalului de la Londra de a o suspenda pe Simona Halep timp de 4 ani.
Antrenorul a dat de înțeles că și el este vinovat în acest dosar, însă Ben Rothenberg, unul dintre cei mai celebri jurnaliști americani, aduce în atenția publicului niște informații-cheie prin care Simona Halep continuă să fie într-o situație dificilă.
Pe 12 septembrie, după o lungă așteptare, Simona Halep primea o veste cutremurătoare din partea Tribunalului de la Londra: suspendare până la data de 6 octombrie 2026. Tenismena a fost acuzată de utilizarea substanței interzise roxadustat, dar și de iregularități în pașaportul biologic.
Vineri seara, Patrick Mouratoglou a postat un videoclip pe contul de Instagram în care a recunoscut că este cel care i-a dat sportivei din România suplimentul contaminat cu Roxadustat. În ciuda acestei declarații a francezului, jurnalistul Ben Rothernberg scoate în evidență dosarul de 126 pagini, în care se precizează că tenismena s-ar fi dopat și din alte surse, pe lângă colagenul procurat de la o firmă din Canada.
„Asumarea vinei pentru testul anti-doping pozitiv al Simonei Halep este un pas mare, dar întârziat din partea lui Mouratoglou. Halep încă are un apel la TAS de stabilit, deoarece cantitatea de Roxadustat pentru care a testat pozitivă a fost mult mai mare decât contaminarea găsită în supliment”, a scris Ben Rothenberg, pe Twitter.
Simona Halep nu a acceptat decizia instanței și a făcut apel la TAS, acolo unde se pregătește de un nou proces.
„Sunt încrezător în ce privește apelul Simonei la TAS, pentru că este un tribunal independent. Am putut determina de unde vine contaminarea. Noi i-am propus să ia colagen și i-am adus acest colagen de la o companie. Produsul s-a întâmplat să fie contaminat. Nu era niciun mod prin care să fi putut ști asta. Dar mă simt responsabil pentru ce s-a întâmplat, pentru că e echipa mea, deci practic eu i-am adus acest colagen”, a declarat Patrick Mouratoglou.