Ministrul sportului, Eduard Novak (45 de ani), a anunțat, joi, că va impune obligativitatea unei ponderi de cel puțin 40% a sportivilor români în întrecerile naționale.
Multe voci au reacționat dură anunțul lui Novak, dar ministrul începe să găsească și susținători. După Gigi Becali, și atacantul Claudiu Keșeru (35 de ani) s-a poziționat de partea politicianului.
Transferat de UTA în această vară, Claudiu Keșeru spune că fotbaliștii străini n-au impresionat în ultimii ani. Astfel, el este de părere că decizia este una bună:
Ajută promovarea jucătorilor români, în detrimentul unor străini care vin și despre care nu ești sigur că se adaptează și care câștigă mulți bani. Procentul de jucători străini care au reușit cred că e destul de mic”, a spus Keșeru, pentru Digi Sport.
Dacă legea va intra în vigoare, în meciurile din Liga 1 vom vedea mereu câte cinci jucători români la fiecare echipă. Va fi interzis să evolueze mai puțini într-o partidă oficială.
Ministrul Eduard Novak a surprins pe toată lumea cu anunțul său, făcut pe Facebook:
După ce m-am sfătuit cu toate federaţiile sportive, am emis un ordin de ministru privind ponderea de participare a sportivilor de performanţă români la nivel de seniori şi juniori la toate competiţiile sportive naţionale oficiale.
Astfel, începând cu sezonul competiţional 2022-2023 această pondere nu poate fi mai mică de 40% din totalul sportivilor participanţi care pot evolua în teren pe parcursul unui meci pentru fiecare echipă. Deci minimum 40% dintre sportivii prezenţi pe teren în timpul meciurilor oficiale trebuie să fie români”, a transmis Novak.
Secretarul general al LPF, Justin Ștefan, l-a criticat public pe Eduard Novak pentru această decizie:
Ne-a surprins ordinul ministrului Novak din două considerente. În primul rând este într-o vădită contradicție cu legislația Uniunii Europene, creând discriminare între sportivii români și sportivii din alte țări membre ale UE.
În al doilea rând, LPF nu a fost consultată cu privire la aceste aspecte. În ciuda faptului că normele din Ordin ar putea produce grave prejudicii materiale cluburilor din Superligă”, a spus Justin Ștefan, conform GSP.ro.