Jucătorul pe care CFR Cluj vrea să obțină 5 milioane de euro în vară. Lazio s-a interesat de el

12 04. 2023, 16:09
Romania Superliga1: CFR Cluj vs. UTA Arad, stage 28 Ermal Krasniqi during Romania Superliga1: CFR Cluj - UTA Arad, disputed on Dr Constantin Radulescu Stadium, Cluj-Napoca, 02 March 2023 Cluj-Napoca Dr Constantin Radulescu Stadium Romania Copyright: xAncaxTepeix

Transferat la Cluj, la începutul acestui an, Ermal Krasniqi este unul dintre jucătorii cei mai lăudaţi din Superligă. Atacantul kosovar i-a atras atenţia şi antrenorului principal de la Lazio, Maurizio Sarri, în dubla din şaisprezececimile Conference League, iar ardelenii se aşteaptă acum la un transfer pe milioane multe.

Chestionat de Fanatik dacă ar fi de acord să-l cedeze pe Krasniqi pe suma de cinci milioane de euro, preşedintele grupării de la poalele Feleacului, Cristi Balaj, a recunoscut că acesta ar fi preţul corect.

Văzând care sunt prețurile jucătorilor, din punctul meu de vedere da”, a declarat Balaj.

Krasniqi a ajuns la campioana României la insistenţele lui Dan Petrescu. “Super Dan” l-a ochit pe vârful în vârstă de 24 de ani în partidele din grupele Conference League, cu FC Balkani. Achiziţionarea lui Krasniqi i-a costat pe alb-vişinii 200.000 de euro, dar CFR şi FC Balkani au încă disensiuni pe tema banilor.

Sunt în dispută cu FC Balkani

Potrivit lui Cristi Balaj, CFR va vira suma de 200.000 de euro în contul clubului kosovar numai după ce ex-iugoslavii vor reface factura.

Scadența a fost în partea a doua a lunii martie. Suntem la începutul lui aprilie. Au fost rugați să refacă factura, pentru că taxa de solidaritate nu trebuia introdusă. Probabil nu au experiența vânzărilor internaționale. Când va apărea factura se va rezolva această problemă. E vorba de 200.000 de euro, minus taxa de solidaritate”, a mai completat fostul arbitru internaţional.

Cota de piaţă a lui Krasniqi a explodat după ce acesta a făcut pasul spre CFR. Site-ul de specialitate transfermakt.de punctează însă că preţul acestuia se învârte în jurul sumei de 750.000 de euro, departe de pretenţiile financiare ale şefilor trupei din Gruia.

Krasniqi a strâns, până acum, 12 apariţii în campionatul intern şi a reuşit să-şi treacă de patru ori numele pe lista marcatorilor.