Parcursul bun al lui Hermannstadt din acest sezon nu a rămas fără consecințe. Baba Alhassan (22 de ani) este unul dintre cei mai în formă jucători din Liga 1. Mijlocașul ganez este asaltat cu oferte.
Echipa din Sibiu l-a transferat pe Baba în septembrie 2020, iar tânărul a devenit un fotbalist ce nu poate lipsi din echipa lui Măldărușanu. Fotbalistul a înscris de șase ori în cele zece meciuri jucate în acest sezon, fiind al doilea cel mai bun marcator din prima divizie, după Andrea Compagno.
Fotbalistul trecut prin lotul echipei lui Ronaldo Nazario este asaltat de oferte, iar echipa din Sibiu vrea să dea lovitura. Conform lui Marius Măldărușanu, acesta are două oferte, una de la Albacete, din Spania, și alta din Israel. Ofertele pleacă de la 300.000 de euro.
„Discuțiile au fost în mai multe locuri. Știu că există și acum interes de la o echipă din Israel. Acolo perioada de transferuri se termină pe 29 septembrie.
Eu l-aș lăsa să plece doar pentru că ar veni niște bani care ar ajuta clubul, dar la momentul ăsta cred că merită mai mulți bani. Erau vreo 300.000 de euro de la Albacete, iar din Israel sunt bani mai mulți. La Albacete i se oferea un salariu mai mic decât are la noi”, a spus Măldărășanu, la Digisport.
Baba Alhassan s-a obișnuit în România, dar speră să prindă un transfer de răsunet afară. El are un idol. Yaya Toure este fotbalistul pe care îl idolatrizează Baba.
„Întotdeauna vreau să înscriu, e un obiectiv al meu. Le mulțumesc coechipierilor pentru pase. Vreau să înscriu și mai multe goluri. Din punctul meu de vedere, Hermannstadt poate fi mai sus în clasament, pentru că jucăm un fotbal bun.
Nu știu dacă mă va suna cineva (n.r. – pentru un transfer). Sunt foarte fericit aici, mai am un an de contract, dar sper. Vreau să ajung la cel mai înalt nivel în fotbal. Am un idol, Yaya Toure. Premier League este campionatul meu preferat”, a spus Baba Alhassan.
Antrenorul de 47 de ani nu era un nume prea cunoscut în fotbalul românesc, înainte să ajungă la Sibiu. A fost principal la Astra Giurgiu, însă asta după ce echipa își pierduse din renume. La Sibiu a reușit însă să aibe un parcurs de vis, promovând echipa în prima divizie. În acest sezon. În ciuda problemelor financiare, clubul este neînvins.
” Cum spuneam mai devreme, nebunie! Asta spuneau băieții, că meciurile următoare probabil adversarii nu vor mai ataca pe final. Dar îi felicit încă o dată, au crezut în șansa lor. Să fim sinceri, singura ocazie a lui UTA a fost chiar faza de dinaintea golului.
Jocul nostru a fost foarte bun. UTA e o echipă periculoasă la fazele fixe, dar cred că am controlat jocul în mare parte. Până la urmă, așa a vrut Dumnezeu. Visăm și e normal, și jucătorii mă bucur că au căpătat o încredere foarte mare. Că vom ajunge pe locul 2, da, trebuie să fim realiști, nu se gândea nimeni. Dar cred că e un loc meritat și ca joc, și ca spirit de echipă”, spunea Marius Măldărășanu, după ultima victorie.