Valentin Crețu (34 de ani) este la un pas de despărțirea de FCSB. Fundașul dreapta a intrat în ultimele șase luni de contract, iar Gigi Becali nu i-a propus încă prelungirea înțelegerii.
FCSB face pași mari spre cel mai disputat final de campionat din ultimii ani. Victoria de la Cluj, 1-0 cu CFR, a urcat echipa lui Gigi Becali la doar șapte puncte de liderul Farul. Prilej pentru Gigi Becali să pregătească următorul sezon, în care speră nu doar la o cupă europeană, dar chiar și la preliminariile Ligii Campionilor. Unul dintre cei care ar putea pierde „cursa” este Valentin Crețu.
Fundașul dreapta a ajuns la FCSB în 2019. De atunci, este titular de drept, cu scurte „schimburi de tură” cu Alexandru Pantea. Aducerea lui Deia Sorescu ar putea schimba, însă, calculele jucătorului născut la Buzău. Potrivit Spotmedia, fundașul dreapta nu a primit nicio propunere de prelungire a înțelegerii din partea lui Gigi Becali.
Contractul lui Valentin Crețu expiră în această vară, iar șansele fundașului de a mai prinde un loc de titular ar scădea dramatic în cazul în care Deian Sorescu ar convinge. Mai mult, Crețu nu are de partea lui nici vârsta.
Valentin Crețu este cunoscut pentru declarațiile ieșite din tipar. Fundașul a reușit să îl scotă din ale lui chiar și pe Mihai Stoica. Managerul FCSB a povestit un episod din vestiarul echipei.
„De fiecare dată când vorbește, trebuie să corecteze ce a spus anterior. Aseară și-a prezentat scuzele față de Todoran, pe care l-a atacat complet aiurea.
Ăsta-i Vali Crețu! La un moment dat, când vorbeam despre vâna jucătorilor la un antrenament, a recunoscut și el că vână are, dar a zis: ‘Păcat că n-am și minte’. El știe cum e.
Aseară, după joc, am intrat în vestiar și i-am spus să fie atent la ce declară. ‘Păi, deja am declarat’, mi-a răspuns. ‘Ce ai declarat, mă?!’ Când am auzit, mi s-a făcut rău”, a spus MM Stoica la Digi Sport.
Gloria Buzău, Râmnicu Sărat, Concordia Chiajna, Rapid, Beroe, Săgeata Năvodari, Energie Cottbus și Poli Timișoara, Gaz Metan Mediaș și FCSB sun echipele din cariera lui Valentin Crețu
Am fost un pic mai șmecher, i-am luat fața, el a venit mai agresiv, m-a lovit la genunchi, am căzut. Trebuie să fii un pic șmecher și să obții ce trebuie, am simțit că m-a atins la genunchi”,
Valentin Crețu, după FC U Craiova – FCSB 0-1, din septembrie 2021