Jose Mourinho îl vrea pe Radu Drăgușin. ”Interesul e real pentru stâlpul României”

Cristian Stan 16.10.2023, 10:28
Jose Mourinho îl vrea pe Radu Drăgușin. ”Interesul e real pentru stâlpul României”

Jose Mourinho îl vrea în capitala Italiei pe Radu Drăgușin (21 ani).

Românul a impresionat în acest sezon în tricoul celor de la Genoa, iar cel poreclit ”The Special One” și-l dorește pentru a avea cât mai multe soluții pe faza defensivă.

Radu Drăgușin, pe lista celor de la AS Roma

AS Roma caută un fundaș central în viitoarea fereastră din mercato, adică luna ianuarie, iar Radu Drăgușin este considerat un candidat ideal. Cu toate acestea, prima alternativă este francezul Solet de la Salzburg, informează Corriere dello Sport.

Jose Mourinho, tehnicianul în vârstă de 60 ani al formației de pe Olimpico, își dorește o ”lovitură” low cost în stilul lui Diego Llorente, jucător împrumutat de la Leeds până la vară pentru suma de 500.000 euro, pentru a nu rămâne nepregătiți în partea a doua a sezonului, decisivă atât în lupta din campionat, cât și în cea din Europa League.

Motivul este simplu: Smalling nu oferă garanții privind starea sa fizică, Kumbulla este încă accidentat, iar N’Dicka va fi convocat să apere culorile Coastei de Fildeș în Cupa Africii. În aceste condiții, portughezul nu poate risca să improvizeze în centrul defensivei cu jucători precum Cristante, Kardsdorp sau Celik.

”Interesul pentru Dragușin, stâlpul celor de la Genoa și al României, este real: este un jucător tânăr, cu fizic impunător, care cunoaște dinamica campionatului. Se inspiră din Van Dijk. În perspectivă, ar fi moștenitorul lui Smalling. Drăgușin a debutat în Liga Campionilor la vârsta de 18 ani, sub conducerea lui Andrea Pirlo. La Genova și-a găsit ritmul, atât de mult încât a câștigat banderola de căpitan împotriva lui Udinese. Cu toate acestea, în ianuarie, Roma vizează un împrumut cu opțiune de cumpărare pentru a-și consolida apărarea.”, scriu italienii despre Radu Drăgușin.

Tiago Pinto, directorul sportiv al celor de la AS Roma, a încercat să găsească soluții ce nu necesită mari resurse financiare, însă până în acest moment nu a reușit. Jerome Boateng s-a oferit să joace pe Olimpico, dar cerințele salariale nu au fost îndeplinite. Shkodran Mustafi, în vârstă de 31 de ani, fost la Sampdoria, Arsenal, Valencia și Levante, este și el fără contract, însă nu i-a convins pe Giallorossi deoarece se accintentează foarte des.

Radu Drăgușin s-a transferat definitiv în această vară la Genoa, contra sumei de 5.5 milioane de euro, după ce în sezonul trecut fusese împrumutat aici de către Juventus. 4 goluri în 49 meciuri oficiale pentru ”grifoni” a reușit internaționalul român.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622