Olimpiu Moruțan are motive de bucurie chiar și după o înfrângere usturătoare a echipei sale, Ankaragucu: tocmai a devenit viral în Turcia, datorită unui gest impresionant.
S-a întâmplat chiar în timpul meciului cu fosta sa echipă, Galatasaray. Comentariile au curs în valuri în mediul online, toate în termeni laudativi.
Moruțan a avut o prestație sub așteptări în cele 45 de minute în care a fost folosit, dar s-a făcut remarcat în minutul 15, când un suporter nervos a aruncat cu o sticlă în direcția lui Berkan Kutlu.
En un Ankaragücü – Galatasaray, Olimpiu Morutan protegió a Berkan Kutlu, del equipo rival, de recibir el impacto de una botella de agua. Podría haber teminado en un hecho lamentable. pic.twitter.com/62rY6mHTVX
— The Chips (@TheChips_Futbol) February 18, 2024
Românul i-a sărit imediat în ajutor, prinzând, cu un reflex de portar, recipientul care l-ar fi lovit în cap pe mijlocașul grupării „Cim Bom”. Imaginile au ajuns în scurt timp pe rețelele de socializare.
„Nu vom uita acest gest, Olimpiu / Moruțan e un portar mai bun decât Livakovic / Jos pălăria pentru Moruțan! / Mulțumim, Moruțan! Ăsta e gestul suprem de fair-play! Cel mai tare din acest secol / Cea mai frumoasă fază a meciului / Nu vom uita acest gest, Olimpiu / I-ar fi spart capul cu siguranță lui Berkan! / Moruțan e un portar mai bun decât Livakovic / Felicitări, domnule! / Fără îndoială, a fost momentul special al meciului. Acest reflex pe care l-ai arătat pentru fostul tău coleg tău nu va fi uitat niciodată /I-ar fi spart capul lui Berkan dacă Moruțan nu ar fi prins sticla aruncată din tribună ”, au fost doar câteva dintre reacții.
Ulterior, Olimpiu Moruțan a vorbit despre acel moment, dezvăluind că totul s-a întâmplat într-o fracțiune de secundă. Observând că un fotbalist este în pericol, a considerat că a fost de datoria lui să intervină, pentru a evita o situație neplăcută.
„Nimic deosebit de spus…A fost o situaţie de fracţiune de secundă, m-am întors spre tribună şi am văzut sticla aruncată şi am reacţionat…Aşa mi s-a părut normal”, a declarat internaționalul român pentru as.ro.
Cotat la patru milioane de euro, acesta a bifat 29 de partide pentru Ankaragucu în actuala stagiune, trecându-și în cont două goluri și tot atâtea pase decisive. Totodată, a pus umărul la calificarea naționalei României la primul Campionat European după opt ani de absență.