Continuă scandalul iscat pe seama biletelor pentru derby-ul Dinamo – Rapid din acest weekend. Scoși din minți de comportamentul rivalilor, ultrașii giuleșteni recurg la măsuri radicale.
Mai exact, nu se vor prezenta la meci, întrucât nu le-a fost oferit numărul de tichete promis inițial. Elevii lui Cristiano Bergodi se vor vedea nevoiți astfel să evolueze pe Arena Națională fără suporteri.
Într-un comunicat publicat cu puțin timp în urmă, prin intermediul rețelelor de socializare, Peluza Nord Rapid a pus tunurile pe fanii dinamoviști și a făcut „anunțul oficial”: nu va lua parte la duelul programat sâmbătă, 27 ianuarie, la ora 20:00.
„Câinii” au fost acuzați că nu și-au respectat angajamentul. Mai exact, aceștia le promiseseră giuleștenilor 5.000 de bilete, adică întreaga peluză destinată oaspeților, după care i-au anunțat că vor primi doar 2.800, la inelul trei.
Prin vocea administratorului special Andrei Nicolescu, clubul Dinamo s-a arătat dispus să le ofere inclusiv 7.000 de tichete, dacă cele două galerii vor ajunge la o înțelegere. În caz contrar, nu va fi depășită limita de 5% din capacitatea stadionului, prevăzută de regulament.
„Dinamo – RAPID. Frați vișinii, prin intermediul acestei postări anunțăm oficial că Peluza Nord nu va fi prezentă la meciul de sâmbătă. Ne cerem scuze față de toți rapidiștii care doreau să participe la acest eveniment și înțelegem orice punct de vedere diferit, însă decizia noastră a fost stabilită tocmai pentru a nu se genera, din nou, o situație prin care foarte mulți suporteri ai echipei să rămână în afara stadionului, din cauza unei promisiuni nerespectate a rivalilor.
Deși, inițial, s-a promis galeriei Rapidului un număr de 5000 de bilete, facțiunea cea mai pătată și coruptă din rândul suporterilor dinamoviști a reconfirmat mediocritatea în care se scaldă de ani buni. Și, astfel, bineînțeles, că liderii pch-ului au decis să demonstreze cât sunt de mici, convingând conducerea clubului gazdă să reducă nr. de bilete la 2800, la ultimul inel.
Prin urmare, am luat decizia să nu ne prezentăm la meci. Încurajăm rapidiștii să procedeze la fel, pentru a evita eventualele neplăceri și vă asigurăm pe toți că dinamoviștii vor vedea Giueștiul în anii următori la fel cum „vom vedea” noi meciul de sâmbătă. Morala experienței e una singură: Javrele rămân tot javre! Hai Rapid!”.