Universitatea Craiova a pierdut cu 2-0 meciul de pe Arena Națională împotriva celor de la FCSB.
Oltenii au încasat ambele goluri în prima repriză, din faze fixe. După acest rezultat, bucureștenii s-au distanțat la 10 puncte de Craiova și CFR Cluj. Antrenorul echipei din Bănie, Ivaylo Petev, s-a declarat dezamăgit de prestația elevilor săi și a transmis că obiectivul echipei rămâne clasarea pe un loc care duce în cupele europene.
„Ați văzut meciul? Am făcut două greșeli și am încasat două goluri. Le-am dat șansa unor contraatacuri. Am avut situații, dar nu am reușit să marcăm. Nu e ușor să mergi la vestiare cu 0-2.
Ivan? A pierdut multe mingi. Mitriță, Screciu… e prea mult pentru noi. Vom vedea pe ce loc terminăm. Mai avem multe meciuri. O să ne luptăm în toate meciurile. E normal să pierzi în fotbal.
Ați văzut ce a pățit Bayern? E normal să pierzi uneori. Îmi pare foarte rău. Trebuie să analizăm. Nu simt presiune. Nu sunt fericit pentru cum am primit cele două goluri. Asta e tot!”, a precizat Ivaylo Petev după meciul de pe Arena Națională.
Universitatea Craiova a avut o săptămână de coșmar în care băieții lui Petev au ratat două obiective importante. Oltenii au fost eliminați joi din sferturile de finală ale Cupei României de către Oțelul Galați, cu un gol venit în minutul 114. Pe National Arena, echipa din Bănie a ratat șansa de a se apropia de liderul Superligii, FCSB. Pentru Universitatea urmează meciul cu Farul pe teren propriu, în timp ce FCSB va face deplasarea în Gruia pentru meciul cu CFR Cluj.