Ivana Knoll se revoltă după finala Cupei Mondiale. Fotomodelul susține că Mbappe a fost nedreptățit de FIFA

Iosif Pintilie 19.12.2022, 11:26

Campionatul Mondial din Qatar a fost uns dintre cele mai emblematice ediții ale turneului final. Dacă mulți dintre fanii fotbalului au spus, acum patru ani, că ediția din Rusia nu a fost una extrem de reușită, iată că ediția din acest an s-a ridicat la nivelul cel mai înalt.

Iar finală, disputa dintre Argentina și Franța, terminată cu scorul de 3-3 în primele 120 de minute, respectiv cu victoria sud-americanilor la loviturile de departajare, a fost numită de multi drept cel mai frumos meci din istoria fotbalului.

Am fost toți martori ai unei zile în care s-a scris istorie, pentru că acest duel va rămâne cu siguranță în istoria Campionatului Mondial.

Totuși, la finalul turneului din Qatar, fanii fotbalului nu vor rămâne doar cu succesul nebun al lui Messi și al colegilor săi.

Ivana Knoll, supărată după finală

Fosta miss Croația, Ivana Knoll, bruneta care a făcut senzație cu aparițiile ei pe stadioanele din Qatar, nu a fost foarte fericită la finalul turneului.

Aceasta susține că FIFA a acordat „Balonul de Aur al turneului” persoanei greșite. Conform ei, Kylian Mbappe merita să câștige acest trofeu, chiar dacă a pierdut marea finală.

„FIFA, ați dat Balonul de Aur persoanei greșite. Poate că Argentina a câștigat, dar Mbappe este Balonul de Aur”, a scris Ivana Knoll, pe Instagram.

Prima reacție a lui Lionel Messi după ce a devenit campion mondial

Lionel Messi și-a îndeplinit cel mai mare vis al carierei de fotbalist, reușind să câștige trofeul suprem. Argentina a învins Franța în finala de la Campionatul Mondial și a ridicat cupa.

Lionel Messi nu s-a putut despărți de trofeul de campion mondial, pe care l-a adus cu el și la interviu. Imediat după duelul Argentina – Franța 4-3 (d.l.d), căpitanul sud-americanilor s-a prezentat în fața reporterului și și-a axat o bună parte din discurs asupra Cupei pe care o ținea în brațe.

„E o nebunie. E frumoasă. E cel mai frumos lucru care există! Știi cât de mult o s-o sărut? E impresionantă, adevărul e că mi-o doream mult. Am zis cândva că Dumnezeu o să mi-o dăruiască. Am presimțit asta”, a transmis Messi la interviu.

Clasamentul numărului de trofee ale Cupei Mondiale

1. Brazilia – cinci titluri din șapte finale

2. Italia – patru titluri din șase finale

3. Germania – patru titluri din opt finale

4. Argentina – trei titluri din șase finale

5. Uruguay – două titluri din două finale

6. Franța – două titluri din patru finale

7. Anglia – un titlu dintr-o finală

8. Spania – un titlu dintr-o finală

Clasamentul final al Cupei Mondiale

  1. Argentina (14 puncte)
  2. Franța (16 puncte)
  3. Croația (12 puncte)
  4. Maroc (12 puncte)
  5. Olanda (11 puncte)
  6. Anglia (10 puncte)
  7. Brazilia (10 puncte)
  8. Portugalia (9 puncte)
  9. Japonia (6 puncte)
  10. Senegal (6 puncte)
  11. Australia (6 puncte)
  12. Switzerland (6 puncte)
  13. USA (5 puncte)
  14. Spania (4 puncte)
  15. Polonia (4 puncte)
  16. Coreea de Sud (4 puncte)
  17. Germania (4 puncte)
  18. Ecuador (4 puncte)
  19. Cameroon (4 puncte)
  20. Uruguay (4 puncte)
  21. Tunisia (4 puncte)
  22. Mexic (4 puncte)
  23. Belgia (4 puncte)
  24. Ghana (3 puncte)
  25. Arabia Saudită (3 puncte)
  26. Iran (3 puncte)
  27. Costa Rica (3 puncte)
  28. Danemarca (un punct)
  29. Serbia (un punct)
  30. Țara Galilor (un punct)
  31. Canada (0 puncte)
  32. Qatar (0 puncte)
Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622