Iulian Cristea se confruntă cu probleme de sănătate. Internaționalul român a simțit o durere puternică la nivelul genunchiului în timpul meciului Muntenegru – România, astfel că a avut nevoit să fie înlocuit. Cât va lipsi de pe teren jucătorul lui FCSB.
Prima reprezentativă nu a reușit să se impună la Podgorica. Iar acum, că s-a accidentat și Iulian Cristea, selecționerul Edi Iordănescu își face griji pentru celelalte partide pe care prima reprezentativă urmează să le dispute.
Fundașul celor de la FCSB s-a accidentat în minutul 10 al meciului cu Muntenegru, acuzând probleme mari la genunchi. Fotbalistul a fost înlocuit cu Alex Crețu.
La finalul partidei de la Podgorica, Iordănescu jr a fost întrebat care este starea de sănătate a lui Iulian Cristea. Selecționerul a spus că este grav, însă nu a menționat câte săptămâni va sta fotbalistul departe de gazon.
Am înțeles că e grav. Vedem mâine, există riscul să fie o accidentare de durată. Din păcate, l-am pierdut la început de joc.”, a spus Edi Iordănescu, la Prima Sport.
Mihai Stoichiță a explicat că fundașul a călcat în gaura unui aspersor și nu a fost lovit de un alt jucător, așa cum s-a crezut inițial.
Despre Cristea am înţeles că a călcat într-o gaură a aspersorului. Eu am crezut că a fost lovit prima oară, la genunchi. Când colo uite ce s-a întâmplat. Îmi pare tare rău pentru că este o accidentare care o să-l ţină ceva vreme departe de teren. Şi eu zic că era şi într-un moment bun pentru el. Dacă selecţionerul i-a acordat această încredere prin prezenţa lui în primul 11, pe un post nu cel mai obişnuit pentru el, înseamnă că are potenţial şi calităţi.”, a declarat Mihai Stoichiţă, potrivit as.ro.
Medicii estimează că fundașul legitimat la FCSB va lipsi 6 luni de pe teren. Patronul roș-albaștrilor s-a enervat teribil când a aflat, dar nu a avut ce face.
Pentru România urmează o altă deplasare, în Bosnia, formație cu care se va întâlni marți, la ora 21.45.