Andreea Bălan a reluat legătura cu fostul soț, la aproape patru ani de la divorț. Cei doi au împreună două fete care le moștenesc trăsăturile. Actorul s-a întors de curând din America și și-a revăzut fetițele, iar momentul a fost imortalizat.
Andreea Bălan și-a iertat fostul soț și a reluat legătura cu acesta. George Burcea a dorit să le facă o surpriză celor două fiice pe care le are cu iubita lui Victor Cornea și chiar a reușit acest lucru. El a mers să le vadă pe Ella și Clara, iar micuțele s-au bucurat enorm să petreacă timp alături de tatăl lor.
Actorul a fost plecat timp de câteva luni în Statele Unite ale Americii, acolo unde a avut mai multe proiecte. El a revenit de curând în țară și dorul de fetițele sale a fost foarte mare. Acesta este, de altfel, și motivul pentru care fostul soț al artistei s-a grăbit să ajungă la ele.
Fostul partener de viață al Andreei Bălan a fost surprins cu Ella și Clara în parc, iar copilele au avut tot timpul zâmbetu pe buze, dovadă că s-au bucurat să-l revadă pe tatăl lor.
Chiar dacă nu mai formează un cuplu cu faimoasa cântăreață, George este foarte apropiat de Ella și Clara. Fetița cea mare a Andreei Bălan a vrut să își dea tatăl cu balsam de buze, iar el nu a avut nimic împotrivă.
Iubita lui Victor Cornea a spus într-un interviu acordat pentru presa centrală că a lăsat în urmă problemele și are o relație civilizată cu fostul ei soț, George Burcea.
În sfârșit mami și tati se înțeleg. Ne înțelegem bine și suntem ok. Timpul le rezolvă pe toate și maturitatea, înțelepciunea. Într-adevăr atunci când te desparți, ai perioade în care e mai ușor să dai vina pe celălalt, dar cu timpul începi să îți faci o retrospectivă și fiecare își conștientizează ce a făcut bine și ce a făcut rău. Și George s-a schimbat și reușim să ne înțelegem.”, a declarat Andreea Bălan, potrivit spynews.ro.
Fosta componentă a trupei Andre a mai spus că nu s-a căsătorit cu Victor Vlad Cornea și că nici nu avea cum să facă acest pas, întrucât abia a primit certificatul de divorț.
Încă nu. Abia am primit certificatul de divorț, a durat ceva. Să respir. Nu asta cred că este important.”, a adăugat artista.