Italienii l-au analizat pe căpitanul României, Vlad Chiricheș. Ce notă a primit fundașul după ce a fost ridiculizat în ultimul meci din Serie A

07 01. 2022, 09:20
Vlad Chiriches n-a avut nicio sansa in fata celui mai frumos gol din ianuarie 2022. Fundasul roman a devenit personajul negativ din video

Sassuolo, cu Vlad Chiricheș în teren, a obținut doar o remiză în primul meci al anului 2022. Aceștia au terminat la egalitate, 1-1, în fața echipei Genoa, antrenată de Andrey Shevchenko, într-o partidă din etapa 20 a Seriei A.

Notă medie pentru Vlad Chiricheș

Vlad Chiricheș, căpitanul echipei naționale a României, a fost integralist pentru „neroverdi” și a avut o evoluție solidă pe toată durata partidei. Din nefericire, golul marcat de Mattia Destro, în minutul 7, cu călcâiul, i-a trecut fundașului român printre picioare, dar e greu de spus că este vina acestuia.

Sassuolo a dominat meciul de la un cap la altul, iar golul lui Destro a reprezentat și singurul șut pe spațiul porții lui Andrea Consigli. Deși este vorba de o execuție individuală, Sassuolo ar fi putut să plece, lejer, cu cele trei puncte acasă. Raportul de șuturi spre poartă, la finalul partidei, a fost 28-7 pentru Sassuolo, iar cel de șuturi pe poartă a fost de 7-1.

Pentru evoluția din această partidă, Eurosport.it i-a acordat românului nota 6. Argumentul principal pentru această notă medie l-a reprezentat faptul că internaționalul român l-a anihiliat pe Caleb Ekuban, celălalt atacant din departamentul echipei genoveze.

Cotat la 2,5 milioane de euro, Vlad Chiricheș a jucat deja 16 partide în acest sezon pentru Sassuolo din 20, fiind un jucător de bază în angrenajul defensiv al lui Alessio Dionisi. Românul n-a marcat niciun gol, n-a oferit nicio pasă decisivă, primind 4 „galbene” în 1243 de minute în Serie A. Sassuolo ocupă locul 13 în clasament.

Candidat la golul sezonului?

Deși Sassuolo a dominat meciul la toate capitolele importante, având o posesie de 74%, precum și ocazii peste ocazii, Genoa a deschis scorul în minutul 7, prin execuția lui Destro, iar mai apoi a stat la cutie. Ulterior, Berardi a egalat, iar băieții lui Shevchenko au plecat cu un punct de pe „Matepi Stadium”.

În faza din începutul partidei, Mattia Destro a reluat cu călcâiul, într-o fracțiune de secundă, de lângă Chiricheș, centrarea în forța a lui Caleb Ekuban. A fost primul și singurul șut pe spațiul porții lui Consigli, îndeajuns, însă, pentru a împărți punctele.

Deși se află departe de Dusan Vlahovic, Ciro Immobile, Giovanni Simeone sau Lautaro Martinez, reușita lui Mattia Destro reprezintă al 8-lea gol marcat în această stagiune pentru „grifoni”. Sezonul trecut, el a marcat 11 goluri în 29 de partide, pe când în acest sezon, el are deja 8 goluri în 12 partide. Cel mai bun sezon l-a înregistrat în tricoul Romei, în stagiunea 2013/2014, marcând 13 goluri în 20 de meciuri.