Italienii au anunțat ce contract va avea Andrea Mandorlini la CFR Cluj.
Andrea Mandorlini va fi noul antrenor de la CFR Cluj, conform spuselor patronului Neluțu Varga, după plecarea lui Dan Petrescu.
Potrivit jurnalistului italian Gianluca Di Marzio, Andrea Mandorlini urmează să semneze un contract valabil pentru un sezon, cu opțiunea de prelungire pentru încă unul.
Sursa citată mai notează că Mandorlini ar urma să se bazeze, la CFR Cluj, pe portarul Simone Scuffet, conaționalul său.
Mandorlini a mai antrenat-o pe CFR Cluj, în perioada noiembrie 2009 – septembrie 2010. De-a lungul carierei, acesta a mai antrenat doar în țara natală, echipe precum: Manzzanese, Triestina, Spezia, Vicenza, Atalanta, Bologna, Padova, Siena, Sassuolo, Verona, Genoa, Cremonese și Mantova.
Deși Neluțu Varga, patronul CFR-ului, a anunțat că Andrea Mandorlini va fi noul antrenor al echipei sale, tehnicianul italian a declarat faptul că nu s-a înțeles, încă, cu formația din Gruia.
„Am vorbit ceva, dar nu am făcut nimic. Clubul m-a contactat și sunt foarte mândru pentru că m-au sunat, dar suntem într-o fază intermediară. Eu sunt bucuros că ei s-au gândit la mine, dar vom vedea. Nu e nimic de spus acum, nu s-a pus nimic pe hârtie. Doar am vorbit, drept urmare mai sunt multe lucruri de stabilit. Dar așa este în fotbal, se vorbește mult. Nu cred că ajung duminică la Cluj, dar rămâne să vorbim.
În 2010 m-a durut că am luat campionatul dar nu am fost lăsat să joc în Liga Campionilor. Cred că meritam asta. Acum este alt patron, s-au schimbat lucrurile” a declarat Mandorlini, pentru ProSport.