Islandezii ne-au ruinat seara, dar promit că le vor face viața grea celor din Macedonia de Nord în ultimul meci din calificările pentru Campionatul Mondial. La scurt timp după remiza din Ghencea, scor 0-0, selecționerul Arnar Vidarsson a spus mai în glumă, mai în serios, că se va întoarce în România pentru a primi o bere după ce îi va încurca pe nord-macedoneni.
Islandezii au smuls un egal chinuit în Ghencea și îi micșorează enorm șansele României de a ajunge la barajul pentru Mondial, însă prin vocea selecționerului Arnar Vidarsson aceștia fac o promisiune uriașă.
Vidarsson spune că va face tot posibilul pentru a o încurca pe Macedonia de Nord la ea acasă, în ultimul meci din calificări, după care se va întoarce în România pentru a primi o bere:
Îmi pare rău pentru voi. Sunteți prietenoși și vom încerca să încurcăm și Macedonia. Dacă nu pierdem, mă întorc în România sa îmi dați o bere”, a spus Arnar Vidarsson, imediat după România – Islanda 0-0.
În momentul de față, Macedonia de Nord este principala favorită pentru a termina pe locul 2 în grupă. Nord-macedonenii au cu un punct mai mult decât România, dar și un golaveraj net superior.
Arnar Vidarsson nu este deloc surprins de poziția pe care o ocupă în clasament Macedonia de Nord:
Macedonia are ceva în plus și față de noi și față de România, pentru că au experiența Campionatului European de anul acesta”, a mai spus Vidarsson.
Islanda nu a reușit să trimită niciun șut pe spațiul porții lui Florin Niță. România a dominat copios jocul din primul și până în ultimul minut. 23 de șuturi spre poartă, dintre care 7 cadrate și o posesie de 61% a avut România în fața islandezilor.
Selecționerul Arnar Vidarsson e convins că prezența suporterilor în tribune ar fi putut să facă diferența:
Aveți un stadion grozav. Noi nu avem așa ceva în Islanda! Dacă se juca cu suporteri, aveați o șansă în plus”, a încheiat Arnar Vidarsson.
Liechtenstein – România și Macedonia de Nord – Islanda se vor juca duminică seară, de la ora 19:00.