Isaac Newton a prezis când vine sfârșitul lumii. Data e mai aproape decât ne-am fi gândit: A notat-o într-o scrisoare
De-a lungul veacurilor, mulți oameni au prezis sfârșitul lumii, iar printre aceștia s-a numărat și Isaac Newton. Se pare că această zi este mai aproape decât ne-am fi gândit, dacă e să ne luăm după spusele celebrului fizician. El a scris despre acest eveniment într-o scrisoare. Haideți să vedem ce a spus Issac Newton despre sfârșitul lumii.
Isaac Newton a prezis când vine sfârșitul lumii. Ce se arată în scrisoarea fizicianului
Previziunile despre sfârșitul lumii devin din ce în ce mai numeroase. Acestea au fost făcute de fel și fel de prezicători, dar și de personalități ale istoriei științei, cum este și cazul lui Isaac Newton. Cunoscutul fizician și-a explicat teoria sfârșitului timpului într-o scrisoare.
Potrivit lui Newton, sfârșitul lumii va avea loc în anul 2060. Ei bine, dacă e să ținem cont de teoria fizicianului, am mai avea doar 37 de ani de trăit. Cel puțin, așa se arată în scrisoarea pe care a lăsat-o în 1704. Evident, toate aceste calcule se bazează pe Biblie și scrieri religioase, nimic concret din punct de vedere științific, notează marca.com.
Ce spunea Newton despre sfârșitul lumii
Sir Isaac Newton sublinia că nu ar fi o „Apocalipsă” a morții, ci întoarcerea Mântuitorului, care va domni timp de un mileniu, iar poporul evreu va stabili „o Împărăție înfloritoare și veșnică” în Israel. Stephen D. Snobelen, expert în Newton, susține că este o mare surpriză să afle că Newton a fost un om religios, având în vedere că s-a bazat pe profeția biblică.
Ei bine, Isaac Newton nu este singurul om de știință care a îndrăznit să facă predicții apocaliptice. Sir Martin Reese, unul dintre cei mai importanți oameni de știință ai zilelor noastre, a publicat un volum intitulat „Our Final Hour”. În cartea respectivă, el susține că rasa umană are doar 50% șanse de a supraviețui secolului XXI.
Cu toate acestea, nu toată lumea ia în serios aceste scrieri ale lui Isaac Newton. „Aceste documente arată un om de știință condus de pasiunea sa religioasă. De dorința de a vedea lucrarea lui Dumnezeu în lume”, spunea, în anul 2007, conservatorul Yemima Ben-Menahem.
Pe de altă parte, Stephen D. Snobelen spunea în urmă cu mai mulți ani că Isaac Newton era convins că Iisus Hristos se va întoarce în jurul datei menționate în rândurile anterioare, iar atunci se va stabili un regat global al păcii”.