Ironia lui MM Stoica la adresa celor de la CSA Steaua. Ce dialog a purtat cu Mititelu jr
Partida din etapa 4 a play-off-ului Ligii 2, CSA Steaua – Dinamo 2-0, a avut parte de o atmosferă superbă în tribune, dar și de contestații din tabere adverse.
Ironia lui MM Stoica la adresa celor de la CSA Steaua. Ce dialog a purtat cu Mititelu jr
MM Stoica (58 de ani), managerul general al celor de la FCSB, nu a ratat ocazia de a ironiza gruparea Armatei, după ce Adrian Mititelu jr ”i-a aruncat o minge la fileu”.
Întrebat pe contul de Instagram, de către fiul finanțatorului de la U Craiova 1948, ”de când joacă Steaua în Liga 2”, oficialul roș-albaștrilor a replicat:
”Ce, după Adidas, nu a apărut și Adibas?”, a fost replica oferită, în stilu-i caracteristic, de către MM Stoica lui Mittelu jr.
Omul care a semnat pentru „Legea Dîncu”, răspuns categoric: „Steaua nu poate juca în Liga 1 sezonul viitor”. Ce spune Bogdan Matei
Alături de fostul Ministru al Apărării, Vasile Dîncu, și de colegul de partid Radu Popa, Bogdan Matei este unul dintre cei care au semnat inițiativa de modificare a Legii Sportului.
Matei, și el fost Ministru chiar la Sport, este acum președinte al Comisiei de Tineret și Sport din Senat. În exclusivitate pentru PlaySport, Matei dezvăluie că discuțiile dintre el și Dîncu pe marginea subiectului Legii Sportului erau mai vechi.
Politicianul e sigur că modificarea va crește nivelul de performanță al echipelor și oferă exemplul cluburilor de handbal care se luptă în Europa la cel mai înalt nivel.
”Este o inițiativă oportună, în condițiile în care oferă șansa de a face sport profesionist tuturor entităților care vor să facă asta.
Toți actorii din sport vor avea posibilitatea să obțină performanțe la cel mai înalt nivel. Singura ligă profesionistă este cea de fotbal, dar să remarcăm rezultatele pe care le au la handbal echipele noastre, cu sprijin din partea statului. Sunt atâția campioni olipici și mondiali susținuți tot de la buget”, argumentează Matei.
Modificarea legislativă nu e propusă cu dedicație pentru Steaua. Mai multe cluburi ar urma să beneficieze de pe urma ei, sunt siguri inițiatorii. Matei închide și discuția legată de promovarea CSA în acest sezon. Nu mai e timp pentru ca toți pașii legali să fie urmați până la omologarea rezultatelor sezonului actual de către FRF.
„Chiar cu această inițiativă legislativă, Steaua nu poate juca în Liga 1 sezonul viitor. Până legea va fi publicată în Monitorul Oficial poate dura o perioadă, doar promulgarea de către președintele Iohannis fiind o procedură căreia îi sunt alocate aproximativ 20 de zile. Cu siguranță, termenul va fi depășit, iar Federația va valida rezultatele sezonului actual fără ca Steaua să obțină accesul în Superligă. Vorbim de data de 2 iunie”, explică fostul ministru.
Matei e convins că Steaua poate deveni rapid un competitor pentru echipele care se bat la campionat. Pune însă condiția unei asocieri cu un investitor privat: „Dacă va promova, sunt convins că Steaua își va propune obiective importante. Cel puțin la nivelul podiumului Ligii 1. Pentru o astfel de clasare, nu vor fi suficiente sumele primite de la Ministerul Apărării. Va fi nevoie și de susținere privată. Steaua trebuie să obțină fonduri dacă vrea să ajungă la performanțe deosebite”.