Ionuț Lupescu ar putea ieși din fotbal pentru o carieră surprinzătoare. Acesta se gândește la cariera politică. Acesta ar putea candida la primăria capitalei.
Fostul oficial UEFA lucrează în prezent la CS Dinamo. Acesta ar putea candida la primăria capitalei, fiind văzut de PNL și PSD drept un posibil candidat la alegerile din vară.
PNL și PSD îl văd pe Ionuț Lupescu drept un posibil contracandidat pentru Nicușor Dan, actualul primar al capitalei, pentru alegerile de pe 10 iunie.
Liderii celor două partide au purtat discuții cu Ionuț Lupescu, care a fost de acord să fie folosit în sondaje de către partidele politice, scris Observator.
Pe lângă el, PSD și PNL, care vor să candideze împreună, mai au cinci nume. Printre ele se numără Sebastian Burduja sau Gabriela Firea. Toate cele șase variante vor fi testate în sondaje de opinie, iar ulterior se va lua o decizie referitoare la candidatul coaliției.
În urmă cu ceva timp, Ionuț Lupescu anunțase că este interesat de alegerile europarlamentare, nu de cele locale.
„Am spus că vreau să fac și altceva. Depinde și dacă politica mă vrea. Mă bag unde cred că pot să mă descurc. (n.r. dacă este vorba despre europarlamentar) Da, vedem”, spusese Ionuț Lupescu, la Digisport.
Ionuț Lupescu s-a retras din cariera de jucător în 2003. Între 2003 și 2004 a fost antrenor la FCM Bacău, respectiv FC Brașov. Ulterior, între 2004 și 2011 a fost director al Federației Române de Fotbal, iar între 2012 și 2018 a fost Șeful Departamentului de Operațiuni din cadrul UEFA.
Ca jucător, a evoluat la Dinamo, Bayern Leverkusen, Borussia Monchengladbach, Bursaspor și Al-Sadd. Este un membru al Generației de Aur, fiind pe teren în toate meciurile de la Cupa Mondială în 1994.
74 de meciuri, șase goluri și pasă de gol a adunat acesta, pentru echipa națională. A fost debutat de Emerich Jenei, în 1998, la 19 ani, o lună și 25 de zile.