Ionuț Badea acuză arbitrajul după înfrângerea cu Chindia: „Nu a fost penalty. Ei au fost de multe ori văduviți și acum a venit compensarea”

01 03. 2022, 17:21
CFR Cluj v FC UTA Arad - Romania Liga 1 Portrait of Ionut Badea, head coach of UTA Arad, during CFR Cluj vs UTA Arad, Ro
CFR Cluj v FC UTA Arad - Romania Liga 1 Portrait of Ionut Badea, head coach of UTA Arad, during CFR Cluj vs UTA Arad, Romanian Liga 1, Dr. Constantin Radulescu Stadium, Cluj-Napoca, Romania, 08 February 2022 Cluj-Napoca Romania PUBLICATIONxNOTxINxFRA Copyright: xFlaviuxBuboix originalFilename:buboi-notitle220208_npuMj.jpg

Ionuț Badea a fost foarte supărat la finalul meciului pe care UTA Arad l-a pierdut la Ploiești cu Chindia Târgoviște, scor 0-1. Unicul gol al meciului a fost marcat în minutul 87 de Daniel Florea, în urma unei lovituri de la 11 metri apărate în primă fază de portarul Florin Iacob.

Ionuț Badea consideră că penalty-ul primit de Chindia a fost nejustificat

Penalty-ul a fost acordat de „centralul” Marcel Bîrsan în urma unui duel la limită între Erico și același Daniel Florea. Ionuț Badea a fost de părere că nu se impunea luarea acestei decizii la faza respectivă și a acuzat că arbitrajul din acest meci a avut rolul de a compensa anumite greșeli care s-au făcut împotriva Chindiei de-a lungul acestui sezon.

Nu a fost penalty, sunt profund dezamăgit de acest lucru. Am întâlnit o echipă arțăgoasă, bine organizată în teren. Am avut ocazii de a marca, ceea ce puține echipe pot face împotriva lor. Totul a culminat cu această fază pe final, despre care nu am ce să spun. De foarte multe ori Chindia a fost văduvită de arbitraj. Acum a venit compensarea. Când vine o asemenea alterare din partea acestor oameni, nu am ce să mai comentez. Am creat ocazii de gol. A lipsit puțin până să se întâmple ceva bun pentru noi, dar nu putem controla totul”, a spus Ionuț Badea la finalul meciului.

Echipele de start la Chindia Târgoviște 1-0 UTA Arad

CHINDIA: Căbuz – Căpușă, Pițian, P. Iacob, Roumpoulakou – Butean, Dulca, Passaglia, Popadiuc – Atanase – Chunchukov
ANTRENOR: Emil Săndoi

UTA: Fl. Iacob – Vukcevic, Erico, Benga, Shlyakov – Batha, Ubbink, Vorobjovas – Miculescu, Cardoso, Otele
ANTRENOR: Ionuț Badea