Ion Țiriac și Mircea Lucescu, încurajați de către Răzvan Burleanu să investească la Dinamo: „Fotbalul românesc are nevoie de o schimbare”

Alex Matei 30.01.2024, 19:24
Ion Țiriac și Mircea Lucescu, încurajați de către Răzvan Burleanu să investească la Dinamo: „Fotbalul românesc are nevoie de o schimbare”

Răzvan Burleanu privește cu ochi buni posibila implicare a lui Ion Țiriac, în parteneriat cu Mircea Lucescu, la Dinamo, clubul care se luptă pentru supraviețuirea în Liga 1. De asemenea, în opinia oficialului FRF, fotbalul românesc a evoluat în ultimii ani, din punctul de vedere al profesionalismului investitorilor.

Răzvan Burleanu a ținut să aducă în discuție și investițiile lui Dan Șucu la Rapid București, cât și pe ale lui Mihai Rotaru la CSU Craiova.

„Fotbalul românesc are nevoie de o schimbare în ceea ce privește acționariatul la nivelul cluburilor. Când cineva cu experiență în mediul privat, care a reușit la nivel înalt, cum e domnul Țiriac, ar vrea să vină, normal că e important. Cel mai important e know-how-ul pe care îl aduce.

Vedem modul în care domnul Rotaru a promovat fotbalul la Craiova. Domnul Șucu are o viziune strategică în dezvoltarea pe termen lung. Ne-am dori, ca Federație, chiar dacă Liga 1 nu e organizată de noi, să avem o asemenea schimbare. Ar fi un avantaj uriaș. Cred că astăzi reprezintă o oportunitate (…)”, a declarat Răzvan Burleanu, în cadrul unei conferințe de presă.

Răzvan Burleanu are încredere în Adrian Mutu, ca antrenor: „Are un potențial uriaș”

Președintele Federației a vorbit și despre revenirea lui Adi Mutu în Liga 1, ca antrenor, de data aceasta în calitate de antrenor la CFR Cluj.

„După cum știți, cu Adrian Mutu am colaborat foarte bine la nivelul FRF, atât din postura de director sportiv, apoi din cea de selecționer care a calificat naționala U21 la Campionatul European din 2021.

E un antrenor cu un potențial uriaș, mi-aș dori să fie unul dintre antrenorii români care reușesc să își depășească cariera de jucător. E în acea zonă de profesionalism și a început bine la primul meci”, a opinat Răzvan Burleanu.

Adrian Mutu a debutat luni la CFR Cluj, o victorie 4-1 în fața lui FC Voluntari.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622