Ion Țiriac și Ilie Năstase s-au întâlnit prima oară în anul 1959, într-o tabără de tenis, la Cluj-Napoca. De atunci destinele lor au fost legate, de-a lungul unei vieți pline de succes, pentru amândoi. Dar un lucru a rămas neschimbat, anume relația strânsă de prietenie, care i-a legat pe cei doi foști mari sportivi.
De peste 50 de ani, Ion Țiriac și Ilie Năstase au înfruntat multe lucruri împreună, dar viața nu i-a despărțit, dimpotrivă. Indiferent de ce s-a întâmplat unuia dintre ei, au putut mereu să se bazeze pe prietenia care a trecut testul timpului. Ilie Năstase a ajuns un nume de legendă, în tenis, a fost primul lider ATP din istorie și a câștigat turnee importante. Chiar dacă nu a avut același succes pe terenul de tenis, Ion Țiriac a dat lovitura în afaceri și a devenit unul din primii miliardari români.
Chiar dacă sunt firi opuse, acest lucru i-a legat, parcă, și mai tare. Ilie Năstase a trăit la extrem, în timp ce Ion Țiriac a dovedit o rigurozitate aproape nemțească. Dar nu s-au judecat niciodată, fiecare l-a acceptat pe celălalt, așa cum era. „Cum să mă supăr când am dormit în pat cu el mai mult decât cu toate soțiile”, a spus Ilie Năstase, în trecut, despre Ion Țiriac.
Diferențele mai mult i-au unit. Prietenia lor a rămas trainică și va dăinui chiar și după moarte. Intrebat dacă este adevărat că au făcut un pact secret de viață și de moarte, Ilie Năstase a răspuns, în exclusivitate pentru Playsport.ro.
Da, este adevărat, am discutat aceste lucruri. Eu sunt liniștit pentru că stiu că dacă eu aș păți ceva, el nu mi-ar lăsa niciodată copiii de izbeliște. I-ar trata ca si cum ar fi ai lui. I-ar susține și financiar și moral. Din toate punctele de vedere. La fel și eu. Dar nu se pune problema de așa ceva momentan, suntem sănătoși amândoi, ne-a declarat în exclusivitate, fostul lider mondial.
Ion Țiriac a ajuns la 82 de ani, în timp ce Ilie Năstase are „doar” 75 de ani.
În urmă cu puțin timp, Ilie Năstase dezvăluia și oferta senzațională pe care i-a făcut-o prietenul său de-o viață.
M-a întrebat, cândva, Ion Ţiriac dacă mi-am găsit un loc de veci, dacă mi-am aranjat treburile astea de după, ştiţi dumneavoastră! Şi eu i-am spus că nu am aşa ceva, un loc de veci. Că nu m-a preocupat chestiunea asta.
A zist că el şi-a cumpărat o parcelă la Bellu, unde-şi ridică un mausoleu (n.r: râde). Şi Țiriac a adăugat pe loc: ‘Te invit la mine!’.
M-am uitat la el şi i-am spus doar atât: ‘Vin, dar cu condiţia să stau eu deasupra. Că toată viaţa ai fost tu deasupra. Acum ar fi momentul să mai facem schimb!’, a spus Ilie Năstase, pentru Playsport.ro.