Ioan Ovidiu Sabău, dezamăgit după ce U Cluj a ratat victoria în ultimele secunde de joc. ”Trebuia să câștigăm acest meci”

17 02. 2023, 19:47

Vineri după-amiază Chindia și U Cluj s-au înfruntat în primul meci din etapa 26 din Superliga. În ciuda faptului că au condus tot meciul, ardelenii au fost egalați în ultimul minut de joc. Astfel, după 90 de minute spectaculoase partida s-a terminat la egalitate, scor 2-2. La final, Ioan Ovidiu Sabău nu și-a putut ascunde dezamăgirea pentru ratarea victoriei.

Ioan Ovidiu Sabău nu a digerat bine egalul de la Ploiești. ”Când trebuia să fim agresivi ne-am relaxat”

Vineri, 17 februarie, Chindia și U Cluj s-au înfruntat în cadrul etapei 26 din Superliga. Partida a fost extrem de spectaculoasă și a avut parte de un scenariu neașteptat.

U Cluj a început excelent partida și și-a impus stilul de joc încă din primul minut. Pe finalul primei reprize ardelenii au deschis scorul prin Thiam, în minutul 43. Repriza secundă a avut cam același scenariu și U Cluj a marcat din nou în minutul 52 prin Gomes. În minutul 64 Chindia a primit un penalty după ce Florin Ilie a avut o intrare cu talpa la Cooper. Neguț a fructificat lovitura de pedeapsă și a relansat meciul. Târgoviștenii au dat lovitura de grație în ultimele secunde de joc. În minutul 90+5 Boldor a marcat golul egalizator pentru Chindia. Astfel, partida s-a terminat la egalitate, scor 2-2.

La finalul meciului Ioan Ovidiu Sabău nu și-a putut ascunde dezamăgirea pentru egalul obținut de echipa sa. Tehnicianul a subliniat că elevii săi s-au relaxat prea mult după ce au marcat cele două goluri iar acest lucru i-a costat. Totuși, Sabău și-a lăudat jucătorii pentru prestația lor.

Ne-am creat multe ocazii de a înscrie. Dar cum se întâmplă la noi, nu reușim. Trebuie să-i împing mereu de pe margine. Știam că joacă cu mingi lungi pe atacanți. Am fost destul de apatici iar atunci când trebuia să fim agresivi ne-am relaxat. Trebuia să câștigăm acest meci. Am văzut că a fost un fault dar am cedat destul de ușor. E greu dar nu pot să nu-i felicit pentru cum au jucat un meci în deplasare. S-au descurcat foarte bine, am controlat jocul. Dar am pierdut doua puncte, asta e cel mai important la final. În primul rând că nu aveam voie sa aruncăm mingea în careu.

Foarte foarte bun debutul lui Dan Nistor. Dar încă mai avem mult de lucru. Cu o victorie azi altfel ne-am fi antrenat în continuare și ne-am fi pregătit pentru meciurile viitoare. La fel a fost si la meciul cu Mioveni, puteam câștiga dar și pierde”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău.

Dan Nistor nu regretă plecarea de la Universitatea Craiova. ”Este un pas înainte pentru mine”

Dan Nistor a avut o evoluție solidă la primul său meci în tricoul lui U Cluj. El nu a părut deloc dezamăgit de faptul că acum se va bate pentru evitarea retrogradării, ci din contră. Nistor consideră că transferul la U Cluj este un pas înainte în cariera sa.

Trebuie să învățăm din greșeli și să mergem mai departe. Cred că înainte de golul doi a fost un fault în atac. Asta am văzut eu. Din câte știu când cheamă arbitrul la VAR se dă fault în atac. Nu mai comentez arbitrajul. Vreau să mă refac cât mai repede pentru că urmează un meci foarte greu pentru noi. Este o schimbare foarte importantă pentru mine. Este un pas înainte chiar dacă o să mă bat pentru evitarea retrogradării. Va fi o luptă aprigă, toate echipele de la locul 8 în jos se vor bate pentru evitarea retrogradării”, a spus Dan Nistor.