Derby-ul FCSB – Rapid a dat naștere unor reacții dure din partea oamenilor de fotbal. Principala țintă a fost brigada de arbitri condusă de Marcel Bîrsan, pentru deciziile luate în momentele cheie.
Adrian Porumboiu le-a analizat la rândul său, având un discurs critic îndreptat mai ales spre Radu Petrescu și Marius Badea. Aceștia au fost în camera VAR și au ezitat să intervină.
Partida s-a încheiat la egalitate, scor 2-2, dar giuleștenii au invocat un gol anulat pe nedrept, o eroare la reușita lui Alexandru Băluță, precum și un penalty neacordat.
Dacă lui Marcel Bîrsan i-a acordat circumstanțe atenuante, concluzionând că prestația a fost într-o „notă caracteristică”, Adrian Porumboiu nu i-a menajat deloc pe arbitrii VAR. Asta pentru că nu i-au semnalat centralului să verifice fazele litigioase înainte de a da verdictul.
Potrivit fostului mare „cavaler al fluierului” și finanțator al lui FC Vaslui, decizia de a anula golul lui Florent Hasani pe motiv de offside a fost corectă, dar modul în care au gestionat celelalte momente atârnă greu pentru Petrescu și Badea.
„Încep prin a spune că a fost o primă repriză excelentă, care a avut tot ce trebuie, faze spectaculoase, execuții tehnice. O primă repriză care a fost peste nivelul primei divizii. Despre arbitraj, una peste alta, a fost într-o notă caracteristică a centralului Bîrsan, care a avut un campionat bun. Dar tot timpul există faze și dacă nu te duci la VAR să le consulți, or să iasă discuții. Acolo unii sunt infatuați.
Eu zic că trebuie să ne facă o mare cinste câțiva arbitri care calcă pe același pământ ca și noi. Trebuia măcar unul din camera VAR să-l cheme pe central. Pentru a elimina orice fel de dubii, te duci să verifici la VAR anumite faze care știi că pot fi decisive. Îți e rușine să te duci să vezi? Radu Petrescu trebuia să-l cheme pe Bîrsan să revadă fazele. Dacă nu l-au chemat măcar puteau să discute în cască.
Am văzut și foarte multe controverse la golul marcat de Rapid, dar care a fost anulat. Din punctul meu de vedere, este offside. Trebuie să vedem la ce distanță de minge a fost jucătorul Rapidului. N-aș crede că a fost penalty nici la faza din minutul 6, nu este o fază de care să zici că este penalty clar. Eu aș fi de acord că Rapid a fost dezavantajată dacă era la 2-3 puncte distanță, acum nu are nicio relevanță”, a declarat Porumboiu pentru fanatik.ro.