Salut, Valentin, și mulțumesc pentru timpul acordat. Vom vorbi despre perioada pe care o petreci tu în Ucraina. În vară, ai făcut trecerea de la Viitorul Constanța, actuala Farul, la Dnipro, în prima ligă din Ucraina. Cum s-a realizat transferul?
A fost contactat clubul de către Dnipro, printr-o scrisoare oficială, prin e-mail. Am văzut-o și eu. După au început negocierile, care au durat vreo 2-3 săptămâni.
A fost un interes mai vechi sau totul s-a petrecut pe moment?
Din câte am înțeles, mă urmăreau de vreo 6 luni și s-au hotărât să înainteze o propunere clubului.
Au mai fost și alte oferte?
Da, a mai fost una din Liga a 2-a din Spania, de la Ponferradina, unde sunt Pașcanu și Anton.
Ai preferat Ucraina sau nu s-au înțeles cluburile?
Prima ofertă a fost din Spania, numai că am avut ceva probleme în negocieri. După, au venit și cei de la Dnipro în negocieri, după vreo 2 săptămâni. Atunci l-am sunat pe Alexandru Vlad, fostul meu coleg de la Voluntari care a jucat în jur de 3 ani la Dnipro și mi-a explicat tot ceea ce trebuia să știu despre club. Pe mine m-a încântat, adică mi s-a părut o oportunitate mai bună pentru a ajunge într-o cupă europeană, dintr-un campionat de primă divizie.
În trecut, ai mai fost împrumutat în străinătate, la Frosinone, Crotone și Apollon, dar n-ai bifat niciun meci la cele trei echipe. Între timp, ești titular de bază la Dnipro. Ce s-a schimbat?
Este foarte simplu. Când am plecat pentru prima dată din România, eram foarte tânăr, nepregătit, și este dificil să pleci din țara ta natală într-o țară străină la o vârstă atât de fragedă. Adaptarea, la fel, este dificilă. Cred că aveam 20 de ani. Italia are un campionat foarte puternic, era vorba de prima ligă. Eu nu eram învățat nici măcar cu prima ligă din România, nu eram o prezență constantă la FCSB. Cred că asta a fost problema, n-am avut jocuri în picioare, nu puteam să mă bat de la egal la egal cu ceilalți colegi. Erau mai în vârstă, aveau o experiență mai mare și asta și-a spus cuvântul.
Din ce-mi spui tu, erau și mai pregătiți. Crezi că asta a făcut diferența?
Nu e numai pregătire fizică. La portari, ai nevoie de constanță în jocuri, în antrenamente, iar eu n-am avut parte atunci. Am avut o perioadă, între 17 și 20 de ani, până să plec, în care nu am jucat aproape deloc. Am avut undeva la 15 meciuri în 3 ani, ceea ce este foarte puțin pentru un tânăr jucător. În momentul ăsta, cu regula under-21, până la 20 de ani, jucătorii au deja 40-50 de meciuri.
Dnipro a fost într-o finală de Europa League în 2015. În 2019, a intrat în faliment. Echipa la care ești legitimat astăzi este fondată în 2017. Există vreo legătură, în afară de oraș, între cele două?
Doar baza de antrenament. Palmaresul nu. Am înțeles că acolo făceau și cei de la Dnipro, din echipa anterioară.
Se dorește o preluare a palmaresului?
Nu am idee. Oricum, dacă ar vrea să facă acest pas, există niște cheltuieli pe care trebuie să le facă, destul de mari, și nu știu dacă se va ajunge la vreun acord.
Oamenii vă susțin?
Avem o medie de 3-4000 de spectatori. Este o situație asemănătoare cu cea de la FCSB. Oamenii nu vin din cauză că echipa este nouă, nu este continuatoarea echipei de tradiție, încă mai au până să vină să ne susțină și sunt reticenți.
Și-au creat suporterii o echipă a lor?
Din câte știu, încă există echipa anterioară. Nu sunt sigur. Știu că erau prin Liga a 3-a.
În momentul de față, după 18 etape, Dnipro este pe locul 3. Pe primele două locuri, bineînțeles, Șahtior Donețk și Dinamo Kiev. Care este obiectivul pentru acest sezon?
Obiectivul de la începutul sezonului a fost și este să prindem un loc de Europa. Locul 3 ne permite prezența directă în grupele Conference League.
Cupa a fost un obiectiv?
Cupa nu este un obiectiv, dar este un bonus. Încă suntem în competiție, al doilea meci din acest an este în cupă și sper să-l câștigăm.
Făcând o comparație, care este diferența dintre Liga 1 și campionatul din Ucraina?
O diferență mare este în pregătirea jucătorilor: antrenamente și toate lucrurile premergătoare meciurilor. Jucătorii sunt mult mai bine pregătiți fizic și tactic. Acum, diferența este mare între Șahtior Donețk și Dinamo Kiev și celelalte echipe, inclusiv noi și Zorya (n.r. – locul 4). Aici mă refer la calitatea individuală a jucătorilor. Campionatul este foarte puternic, fizic se aleargă foarte mult, duelurile sunt foarte dure, nu este ușor să joci cu nicio echipă.
Făcând abstracție de primele două, crezi că ar face o echipă bună de la noi, CFR Cluj de exemplu, față în Ucraina la nivelul la care sunteți și voi?
Da, suntem la nivelul acela. Totuși, noi încercăm să jucăm foarte mult fotbal. Nu sunt diferențe între jocul nostru și cel al lui Șahtior sau Dinamo Kiev. Calitatea jucătorilor face diferența, dar și bugetul echipelor. La ei sunt bugete de, nu șțiu, 50 de milioane de euro sau chiar mai mult. Fac transferuri, după cum ați văzut, de 20 de milioane pe un jucător.
Ca țară, există diferențe majore între Ucraina și România, din ce-ai observat tu?
Ei sunt mai occidentali. Au o mentalitate mai bună, sunt mult mai serioși. Acest lucru se vede și la juniori. Juniorii sunt mai pregătiți aici, când vin la echipa mare, muncesc, trag tare. La noi, din experiența mea, pe juniori nu-i prea interesa că sunt la echipa de seniori. Aici, dacă vrei la echipa mare, trebuie sa dai totul, altfel nu se poate. E diferența foarte mare și din punct de vedere fizic. Dacă vezi un junior de 17 ani de aici și unul de 17 ani din România, nu-ți vine să crezi au aceeași vârstă. La noi, la prima echipă, sunt doi jucători de la juniori și joacă doar la seniori. Au o valoare destul de mare și îi păstrează la prima echipă, nu îi lasă să joace la under-19.
După cum vedem la știri sau citim în presă, situația socio-politică nu este tocmai roz în Ucraina. Afectează acest lucru fotbalul, din ceea ce simți tu?
Pe tema asta pot să-ți spun un singur lucru: nu am habar de absolut nimic. Nu vorbește nimeni de un posibil, să spunem, război. Toată lumea este ca înainte, nu există panică, sunt învățați cu situația aceasta, pentru că se află de 8 ani în ea, așa că nu este nimic surprinzător pentru ei (n.r. – între Dnipropetrovsk, regiunea unde se află Dnipro, și granița de Est sunt aproximativ 450 de kilometri).
Ai fost legitimat la FCSB, Steaua pe atunci. Provii dintr-un fotbal românesc unde patronii tind, de multe ori, să se bage peste antrenori. Cum este în Ucraina din acest punct de vedere?
Să știi că aici e o diferență destul de mare de organizare, cel puțin la noi, la Dnipro. Totul e foarte bine organizat, foarte bine structurat, fiecare știe ce are de făcut. Nu este un om pentru trei lucruri. Fiecare are un post anume. De multe ori, în weekend nici nu răspund la telefon. Sunt foarte stricți. În timpul săptămânii lucrează cât pot, dar pe weekend nu prea îi găsești. Clubul e foarte bine structurat, de la președinte până la oamenii care îngrijesc terenurile de antrenament non-stop. În România nu vezi așa ceva. Înainte de antrenament, după antrenament, chiar și când avem două antrenamente. Avem 5-6 oameni la bucătărie, care ne pregătesc mâncarea înainte de antrenamente și după antrenament.
Care sunt condițiile de antrenament?
Am noroc de un staff extraordinar. N-am mai întâlnit un staff așa bine pregătit. Fiecare antrenor are o sarcină anume. În România, un antrenor are mai multe sarcini, aici nu. Antrenorul se ocupă de chestiunile tactice, de mentalitatea echipei, alt antrenor face fazele fixe, altul se ocupă de partea fizică, sunt foarte bine structurați și antrenorii. Fiecare știe ce are de făcut și asta se vede și pe teren. Terenurile de antrenament sunt foarte bune, iar baza de pregătire este foarte bine construită.
Cum trăiesc ucrainenii fotbalul?
Din ce simt eu, sunt destul de calzi. Nu înțeleg limba, deci ce strigă, dar sunt destul de calzi. Ne aplaudă după fiecare meci. Am văzut și pe Internet comentarii pozitive, ceea ce îți dă și ție o altă încredere ca jucător. Nu e ca la noi, să greșești o pasă, să te înjure și să-ți ia toată familia la.. rând. 🙂
Ce limbă se vorbește?
Engleză nu prea se vorbește. Rusa, să știi că, din a doua săptămână am început să iau lecții, iar după 5 luni, încep să înțeleg. Mai greu cu vorbitul. Mai întâi înveți cuvinte, înveți să asculți, e o perioadă de acomodare. Când am venit, nu aveam nicio speranță, iar acum sunt destul de mulțumit că înțeleg.
Îți urmărești vreuna din fostele echipe?
Da, mă uit și la Farul Constanța (n.r. – fosta Viitorul Constanța, unde Valentin Cojocaru a fost legitimat între 2018 și 2021), și la FCSB. Urmăresc campionatul când am timp, chiar îmi face plăcere.
Înainte de Dnipro, ai fost împrumutat la FC Voluntari, o echipă cu un total alt obiectiv față de stagiunea curentă, unde se bate la play-off și ocupă, frecvent, locurile 3-4. Te surprinde această schimbare majoră a echipei?
Să fiu sincer, nu. Exact din momentul în care am ajuns, ei încercau să schimbe politica clubului și ceea ce făcuseră greșit în trecut. După cum vezi, an de an, au reușit să se poziționeze mai sus și să-și facă o echipă mult mai bună. Chiar sunt fericit că au ajuns unde și-au propus, nu este ușor pentru o echipă ca Voluntari să ajungă în primele 6 din România și nu este nici întâmplător.
Edi Iordănescu a fost numit selecționerul primei reprezentative. Ai prezențe la nivelurile de juniori ale României, dar niciuna la seniori. Totodată, evoluezi într-un campionat puternic al Europei, la o echipă clasată pe primele locuri. Ciprian Tătărușanu s-a retras, Florin Niță este accidentat, iar tu ești printre cei mai experimentați portari români. Crezi că va avea selecționerul ochi și pentru tine?
Vreau să-i urez mult succes lui Edi Iordănescu. Echipa națională este foarte importantă și nu este ușor să ajungi acolo și să ai rezultate. Cu siguranță, dacă voi avea evoluții bune, sunt sigur că mă vor chema și la echipa națională. Sunt un jucător tânăr pentru postul pe care îl joc, așa că nu văd de ce nu aș fi convocat, mai ales că, așa cum ai zis și tu, campionatul din Ucraina este unul mai puternic decât al României. Fiecare selecționer are strategia lui. Nu știu ce strategie are Edi, dar sper că mă va include și pe mine. Am 26 de ani, am o experiență, zic eu, destul de bună, și internațională, și internă. Cred că o selecție la echipa națională mi-ar da mai multă încredere.