După ce devenise golgheterul Ligii 1 în 2020, Gabi Iancu se transfera în prima ligă din Rusia. Încă o relansare marca Gică Hagi pentru un talent veritabil. Asta pentru că jucătorul propulsat de Viitorul și cumpărat apoi de FCSB, clubul unde începuse fotbalul, nu a avut o traiectorie liniară.
Sclipitor în Dobrogea, a intrat treptat într-un vertij al Capitalei. Împrumutat la Karabukspor, s-a retras finalmente la același FC Viitorul. A încercat iar străinătatea, în Polonia, pentru a reveni la Voluntari și Dunărea Călărași. Iar în 2020, același Viitorul îl aducea în prim-plan. Golgheter, transfer, Rusia, debutul la echipa națională cu Rădoi selecționer.
Un alt Gabi Iancu. Pe care soția și fiul l-au ajutat să se echilibreze, după cum povestește. Un fotbalist care se simte la 27 de ani la capacitate de vârf și care e gata să impresioneze din nou. Vorbește despre căutările sale cu luciditate și fără menajamente. Și descrie anul petrecut în Cecenia, la Akhmat Groznîi, în așteptarea mutării din aceste zile.
Gabi, unde ai petrecut sărbătorile? Știu că ultimul meci în campionat l-ai avut pe 12 decembrie, iar soția și fiul sunt lângă tine, la Groznîi.
Până spre 20 decembrie am fost cu familia în Dubai. Împreună cu Alex Tudorie și logodnica lui. După aceea am petrecut în țară. Mi-era dor de casă, recunosc, nu a fost deloc un an ușor la Groznîi, mi-am tras sufletul acum, de sărbători.
Presupun că a fost greu și prin prisma efectelor pandemiei…
A, nu! În Cecenia e libertate totală! Când a început pandemia s-a purtat mască și erau restricții, din ce am înțeles, dar atunci nu eram eu transferat la Groznîi. Dar anul acesta, nimic! Când vorbeam acasă cu mama și îmi spunea ce se întâmplă, chiar nu înțelegeam frica, mi se părea ireal. La Groznîi nici nu se vorbește despre COVID, nicăieri! Am dat pe Google să văd ceva și erau vreo 70 de cazuri anunțate, la un moment dat. Atât! Am înțeles că zilele acestea s-ar fi introdus totuși purtarea măștii la intrarea într-un mall, singura chestie legată de pandemie.
Deloc spectaculos! Vara e îngrozitor de cald și doar spre seară sau noaptea se iese prin oraș, la cafenelele de pe străzile principale. Eu merg non-stop cu copilul în parc, băiatul meu are 1 an și 7 luni, orașul e plin de spații verzi și parcuri. Soția s-a adaptat parcă mai repede decât mine la Cecenia, dar e cumva firesc, pentru că tot programul depinde de copil. Orașul s-a schimbat și se schimbă mult în ultima vreme. Se investește în construcții noi, au deschis acum un mall unde și noi ne petrecem timpul. Locuim într-un apartament chiar în centru. Ce îmi place cel mai mult e faptul că în Groznîi e siguranță maximă, cred că infracționalitatea e aproape de zero. Și că e foarte curat, peste tot.
Ești la a treia experiență în străinătate, după Turcia și Polonia. Cum ai găsit campionatul din Rusia și cum îl vezi acum, după fix un an de la transferul la Akhmat?
E un campionat puțin rupt în două, ca să zic așa, deși rezultate surprinzătoare tot apar. Primele 5 echipe, să spunem, oferă super fotbal! Cluburile din Moscova, Zenit și Krasnodar. E și firesc, plătesc salarii mari, investesc mult în transferuri, se vede asta. Și pe la mijlocul clasamentului sunt echipe interesante. Uite, Krylia Sovetov Samara mi se pare că joacă cel mai frumos fotbal din campionat! Un fel de Viitorul de acum câțiva ani. Posesie, ofensiv, foarte frumos! Dar cu cât cobori în clasament, crește nivelul de agresivitate, se joacă mai mult în forță, se aseamănă mult cu fotbalul polonez, pe care îl știam.
Singurii stanieri sunteți est-europeni. Cum te-ai integrat în vestiar?
Suprinzător aș spune, chiar bine. Fix acum un an ajungeam aici iar după primul cantonament am simțit că sunt deja parte din grup. Mă așteptam să fie mai reci jucătorii ruși, dar chiar sunt băieți buni. La “botez” am avut de ales între cântat, recitat o poezie și trecut prin tunelul de jucători, la “capace”. Am ales tunelul și s-au distrat și ei puțin. Mi-a fost ușor poate și pentru că românii sunt respectați aici, am auzit numai lucruri frumoase despre Pancu, Florentin Petre, Mărgăritescu, Torje, Grozav… Toți care au jucat aici înaintea mea. Uite, directorul sportiv și maseurii îi condiseră pe Pancu și Petre legende! Iar pe mine mă strigă “Pancu”!
Ce fel de club e Akhmat Groznîi acum? Ce obiective are? Președintele Ceceniei e pasionat de fotbal, mai vine la meciuri sau în vestiar?
Există dorința de mai mult și de participare în cupele europene, dar nu e genul de obiectiv pe care să spui că dacă nu îl îndeplinești e tragedie. Lucrurile se concentrează spre performanță în general, Akhmat e o echipă de la mijlocul clasamentului în sus și, dacă se poate, forțează în fiecare an să prindă cupele europene. Uneori se poate, alteori, nu. Iar pe președinte l-am văzut la un singur antrenament într-un an de zile. Înainte am înțeles că era mai aproape de echipă, venea mai des pe stadion la meciuri.
Înțeleg că deși viața ta sună bine, vestiarul te-a integrat rapid, stabilitate există din toate punctele de vedere la club, ești pe picior de plecare!
Da, am purtat mai multe discuții cu antrenorul și oamenii din club și am încercat să găsim împreună o soluție. Nu ne-am certat, nici pe departe, doar că antrenorul are nevoie de un mijlocaș central și consideră că eu aș putea juca acolo. De aceea am și fost folosit destul de puțin în ultima perioadă. Pentru că nu mă pot adapta să joc mijlocaș central, sincer. Am fost eu vârf, al doilea vârf, număr 10, extremă dreapta și stânga, nu e problemă! Tot ce ține de zona ofensivă îmi e ușor să fac. Și sunt și eficient. Uneori oportunist, marchez. Însă la mijocul terenului chiar nu am cum, să încep la 27 de ani…
Și ce variante sunt?
Cea mai bună soluție, în mod clar, ar fi un împrumut până la vară. În speranța că eu pot în perioada asta să joc meci de meci iar echipa să se echilibreze pe posturi și din vară să intru în ritm pe posturile mele, ca să zic așa. Există și varianta unui transfer definitiv, dar vedem zilele acestea.
Există și opțiunea Liga 1?
Eu nu sunt împotriva vreunei variante, pentru că mă interesează să joc. Nu exclud o echipă din play-off-ul Ligii 1, dacă și salariul îmi rămâne același, plătit parțial sau în totalitate de Akhmat. Îți spun foarte sincer, fix acum mă simt cel mai puternic din toate punctele de vedere și simt că e momentul că pot să demonstrez multe. Să arăt cum gândesc fotbalul acum și să ofer tot ce am mai bun. Sunt gata mental, sunt bine din punct de vedere fizic… Uite, în 2020 am jucat la națională, am debutat. Dar dacă nu am mai fost titular la club, am lipsit după aceea. Acum e momentul să revin, sunt sigur de asta, e o campanie nouă, mai trebuie doar să găsesc opțiunea cea mai potrivită la club.
Apropo de națională, ai fost pe teren și în victoria extraordinară a României, 3-2 cu Austria în deplasare din Liga Națiunilor, dar și în 1-2, barajul pentru EURO 2020 din Islanda. Cum ai simțit influența lui Rădoi asupra jocului naționalei și cum privești acum întreaga perioadă?
Eu chiar am simțit un progres mare. Cine spunea că nu vede asta sau o spune acum, nu cred că e foarte sincer. La nivel de jucători, începusem să punem în practică un nou stil, se mișcau încet-încet lucrurile și cred că urmau să vină și rezultatele, până la urmă. N-ai cum să faci repede și integrarea tinerilor, și schimbarea stilului de joc, și rezultate! Era nevoie de puțin mai mult timp, cred eu, pentru planul lui Mirel Rădoi. Noi toți eram mulțumiți, jucătorii. Păcat!
Ai tot avut perioade de ascensiune și apoi căderi în cariera ta până prin 2020. Îmi mărturiseai atunci că familia a contat enorm în echilibrarea și maturizarea ta. Cum vezi tot procesul pe care l-ai parcurs?
Cred că ține de fiecare om să-și găsească energia necesară schimbării. Și să descopere lucrurile care contează cu adevărat în viața lui, prioritățile, ca să le poată prețui și să poată munci doar pentru ele. Unii au nevoie de o soție, de un partener în viață, ori de un moment zero, de un punct de restart. Alții au nevoie de amândouă. Iar alții, de niciuna dintre ele, au alte resurse prin care se maturizează și devin puternici! La mine s-au potrivit perfect momentul zero și cel al descoperirii familiei. Am stat mult cu mine însumi și am analizat. Nu se mai vorbea nimic de mine, nu mai existau oferte de transfer, ieșisem parcă din circuit! Am zis că nu se poate. Că e păcat și de talent, și de munca depusă până atunci. A fost momentul meu zero. Și fix atunci s-a întemeiat și familia mea. Am fost norocos să fie amândouă la ceasul potrivit.
Gică Hagi a avut pentru tine, la fel ca pentru mulți alți fotbaliști de talent, un rol esențial. Nu doar în formare și promovare, ci mai ales în cel restart după momentele critice. Cum și de ce reușește Hagi acest lucru?
Să știi că am avut nevoie de restart după experiențe prin străinătate. Dincolo de greșelile mele, în perioada aceea nu aveai cum, efectiv, să câștigi mai mult în Liga 1. Așa că și eu, și alți jucători, ne duceam în stânga și-n dreapta, în campionate din afară chiar dacă nu erau de top și la echipe de oriunde doar pentru 3 lei în plus. Și lucrurile astea se mențin și azi. N-avem jucători prin Premier League și La Liga, ne ducem pe unde apucăm. Așa că ai nevoie de restart după astfel de experiențe. Iar Hagi are un har! Acesta e cuvântul, har! Atât de bine cunoaște fotbalul, pe teren și în afara lui, încât te uluiește!
Dă-mi un exemplu, te rog!
La antrenament îți spune exact, la centimetru, unde va ajunge mingea. Iar în discuțiile cu jucătorii e iarăși fenomenal. Uite, mie mi-a spus ceva care m-a ajutat enorm: “Totul e degeaba dacă eu cred în tine mai mult decât crezi tu!” Când am început să cred în mine, când m-a ajutat să înțeleg asta, în fiecare meci intram cu putere, nu mă simțeam inferior niciunui adversar. Îi respectam talentul, dar eram convins că eu sunt mai puternic!
Care ar fi cele trei cuvinte care l-ar descrie pe fotbalistul Gabi Iancu în ianuarie 2022?
Trei cuvinte… găsim trei cuvinte, dar vreau să le explic!
Te rog!
Când eram mai mic, nu credeam că pot obține atât de multe în fotbal. Acum sunt încrezător că pot face mare performanță. Deci primul cuvânt ar fi matur, pentru că eu sunt de părere că maturitatea m-a făcut să gândesc așa. Apoi, al doilea cuvânt cred că e complet. Pentru că am ajuns să mă cunosc în totalitate, să pot juca pe mai multe posturi, să înțeleg când mi se cere ceva și să pot pune în practică. Iar al treilea… norocos! Am fost și sunt norocos pentru sunt ferit de accidentări serioase, că sunt la un nivel fizic foarte bun.
Dacă fiul tău te va anunța cândva că vrea să devină fotbalist, l-ai încuraja?
Dacă voi simți că e talentat, sigur că da! Dacă nu, îl las să se joace cu mingea și atât. Nu îl voi teroriza cu drumul în viață, își va alege singur profesia.
Dar arbitru?
Nu, nu! Arbitru, nu! Eu cred că poți să devii arbitru doar dacă, în același timp, îți place la nebunie să arbitrezi și nu ai altceva de ales (râde). Zău, arbitru e foarte greu să fii. Pe de o parte, îi înțeleg pe arbitri. Alergi cât un fotbalist, îți trebuie atenție în fiecare secundă, decizii rapide, presiune infernală, asistenții stau mereu în sprint… Pe de altă parte, nu îi înțeleg! Când văd faze chiar sub ochii lor și iau decizii aiurea… Deci arbitru, sigur nu l-aș încuraja să fie! Nici nu câștigi foarte mulți bani și te mai face “varză” și toată lumea (râde).