Cutremur în DDB. Președintele DDB Spania face acuzații incredibile în exclusiviate pentru PlaySport.ro.
Cutremur în DDB. Dragoș Sterpu, președintele DDB Spania, a făcut mai multe acuzații incredibile în exclusivitate pentru PlaySport.ro.
Sunt mai multe întrebări la care nu am primit răspuns. Din ce am realizat, ei au mai multe nemulțumiri la adresa mea, astfel că, în cadrul DDB, am devenit un fel de persona non grata. Totul pentru că am pus unele întrebări.
Care ar fi acelea?
M-am întrebat și am întrebat, după ce am văzut datele publice pe care le-am găsit pe internet, publicate pe site-ul Ministerului de Finanțe, ce înseamnă, în cadrul Asociației Peluza Cătălin Hîldan, care știți că gestionează banii strânși prin program DDB, 20% cheltuieli și 70 % profit.
Și nu a fost prezentat un bilanț în acest sens? Eu știu că a rulat un asftel de bilanț în cadrul membrilor…
Tot ce ne-a fost nouă prezentat este un bilanț al clubului. Nu mă interesează! Pe mine mă interesează Asociația Peluza Cătălin Hîldan, care gestionează banii strânși prin program DDB, ai mei, ai celor peste 200 de oameni înscriși în DDB Spania. Eu sunt și membru socios la Real Madrid și acolo pot verifica, la orice oră, fiecare cent. Am 52 de ani și am prins voluntariatul, am fost la cules legume și fructe și știu că nimeni nu m-a plătit pentru asta. Însă cum e posibil ca o asociație cu zero angajați să aibă 200.000 de euro profit? Cum vine asta, voluntariat pe 200.000 de euro? Păi lăsăm tot și ne apucăm de voluntariat! Vorbesc aici de anii 2019 și 2020, că pe 2021 nu sunt, încă, publice datele.
Ce o să faceți dacă, în continuare, nu o să primiți vreun răspuns?
O să vorbesc cu cei din consiliul director DDB Spania, noi o să avem, cât mai curând, alegeri, așa e normal și statutar, că și aici avem o problemă când vine vorba de alegerile din DDB. Îmi aduc aminte ce s-a spus la început, la inaugurare… vorbe, absolut nimic, văd că nu s-au făcut niciun fel de alegeri în ultimii ani. De exemplu, în ultimul an s-au făcut alegeri la Barcelona, la Real Madrid, chiar în plin campionat, nu a contat asta, la DDB nu se poate, se amână. Știți ceva? Această conducere nu avea voie să ia decizii!
Revin cu întrebarea! Care vor fi demersurile, dacă nu o să aveți parte de răspunsuri la întrebările adresate?
Dacă vom considera, cu toții, că trebuie să facem și un demers legal pentru a afla ce se întâmplă cu banii noștri, cu siguranță o să-l facem. Până atunci, eu vorbesc în nume personal, al unui om care are șase cadruri, dă sute de euro pe an, la mine și câinele are card DDB. Știți că din banii celor din DDB Spania s-au făcut modernizările la Săftica? Însă văd că se feresc, nimeni nu spune. Ok!
Nu e nicio problemă, însă nu înțeleg această atitudine. Eu locuiesc în Spania de 27 de ani și aici există o frică, frica de Fisc. Fie că te numești Ronaldo, Messi, Sterpu, dacă vine Fiscul ai încremenit și pentru 100 de euro. Aici, în Spania, nu e probelemă că vin mafioții, e problemă că vine Fiscul. Așa am fost eu educat. Și de-asta întreb și eu acum, ce se întâmplă cu banii mei oferiți din dragoste pentru Dinamo?
Mi-ați spus că sunteți pus la colț de liderii DDB…
Din cauza asta, că am pus întrebări. Așa e, sunt atacat, sunt pus la colț, domnul Anghel (n.r. Alexandru Anghel) a zis că mă dă în judecată, însă eu am întrebat atât: ce se întâmplă cu banii mei și ce înseamnă asta, 20% chletuieli, 70% profit? De ce nu mi-a răspuns nimeni? De ce se feresc? Luna trecută am venit în România, am fixat întâlniri cu liderii DDB, au zis că mă așteaptă și, după ce am ajuns, nu au mai răspuns. De ce? Ce aveți cu mine? E omenesc și normal să mă interesez, să cer și să văd o minimă transparență care, din păcate, nu există.
Ce părere aveți de faptul că domnul Dorin Șerdean a semnat acea înțelegere cu Pablo Cortacero și poate lua acțiunile de la el?
Vă spun foarte serios că eu, aflându-mă aici, în Spania, am încercat de mai multe ori să iau acțiunile de la Cortacero. I-am făcut oferte și nu am reușit, chiar mă gândeam, la un moment dat, ce fac dacă află nevastă-mea? Că eu nu sunt bogat, eram speriat că nu am bani. Dar dădeam tot ce am, găseam o modalitate! Habar nu am cum a reușit Șerdean să semneze această înțelegere cu el, am avut și eu nenumărate meciuri cu Șerdean.
Ok, vă mulțumesc…
„În încheiere, îmi doresc să mai fac o completare!”
Vă rog!
Să nu se înțeleagă că atac DDB, ce înseamnă DDB, eu am pus niște întrebări, am această problemă de transparență cu liderii Asocieției PCH. În DDB sunt conducători demni, nu am nimic cu domnul Șendre (n.r. Daniel Șendre, purtător de cuvânt DDB), e un ziarist foarte bun, sau cu cei care au băgat bani, însă nu se poate ca unul precum domnul Marian Iuhasz, de exemplu, să tot dea bani degeaba.