Salut, Gabriel. Ce faci? Mai ești jucătorul lui Dinamo?
Salut! Momentan sunt în vacanță cu familia, mă odihnesc. Încă nu am reziliat contractul, ne aflăm în negocieri și dorința mea este să rămân și să ajut Dinamo să revină în prima ligă.
Să înțeleg că ți-au propus să rămâi și la Liga a 2-a?
Cum am zis, ne aflăm în negocieri. Bineînțeles, dacă vine cineva și se implică financiar la Dinamo sau un sponsor care să aducă bani, ar fi foarte bine. Dinamo merită să se întoarcă în prima ligă cât de curând posibil.
Ce înseamnă această retrogradare pentru tine?
E foarte dureros. Dinamo a retrogradat pentru prima oară în 74 de ani. Când pici în liga a 2-a, este mereu dificil, mai ales când e vorba de Dinamo, unul dintre cele mai mari echipe din România.
Cum a fost ultima lună pentru tine?
Dificilă. Personal vorbind, chiar foarte dificilă. Am avut câteva probleme în familie, dar și presiunea de a nu retrograda cu Dinamo în liga secundă. S-au întâmplat multe lucruri luna aceasta care a trecut…
Ai venit de la Gaz Metan la Dinamo, două cluburi cu probleme financiare mari.
Da, într-adevăr. Nu a fost deloc ușor la Gaz Metan. Totuși, am acceptat să vin la Dinamo, știam la ce m-am înhămat și, indiferent de situația financiară, tot este un mare club.
Răzvan Grădinaru a declarat că a primit doar 3 salarii din 12 în această stagiune.
Este foarte adevărat ce a zis Răzvan pentru că și eu mă aflu în aceeași situație. Am primit doar 3 salarii în ultimul an. Acum, la Dinamo, aștept să rezolvăm lucrurile de acest gen.
Anumiți colegi au criticat alegerile lui Dusan Uhrin. Tu ai avut vreo problemă cu dânsul?
Nu am prea multe de spus. El a fost antrenor, el a decis cine joacă. Poate avea o problemă cu mine, cine știe. Am jucat la toate cluburile la care am fost, indiferent de țara respectivă, dar cu el am început să am probleme din acest punct de vedere. Totuși, din partea mea, l-am respectat ca și antrenor și i-am acceptat deciziile.
Ce urmează pentru tine?
În fotbal, lucrurile se pot schimba foarte ușor peste noapte. Dorința mea este să stau la Dinamo și să ajut echipa să revină în prima ligă.
Ai avut vreun contact cu fanii echipei în ultimele zile?
Am primit mesaje mai puțin plăcute din partea unor suporteri, dar le înțeleg durerea și supărarea. Ei au făcut tot ceea ce a depins de ei, au venit la stadion și ne-au susținut. Nu meritau această retrogradare. În același timp, au existat și anumiți suporteri care au trimis mesaje de susținere. Totul este de înțeles în acest punct dificil. N-am cuvinte să-i descriu, sunt extraordinari, tu știi mai bine cât de importanți sunt pentru club.
Un mesaj pentru suporterii echipei Dinamo?
Le urez să stăm împreună în aceste vremuri grele. Este nevoie ca toată lumea să fie unită. Avem exemple în lumea fotbalului. Au fost și alte cluburi mari care au retrogradat peste tot în această lume. Acum este momentul să scoatem capul din pământ și să mergem înainte împreună. Dinamo trebuie să revină în prima ligă cât mai repede cu putință, unde îi este locul.