INTERVIU cu Alexandru Răuță. Fostul căpitan, noi reproșuri la adresa antrenorului Dusan Uhrin jr. „Nu am nimic cu el, dar avea jucătorii lui. A avut clinciuri cu toți fotbaliștii!”

03 06. 2022, 15:30
Interviu cu Alexandru Rauta
Interviu cu Alexandru Rauta
  • Se întețesc acuzele la adresa lui Dusan Uhrin jr. Antrenorul ceh este din ce în ce mai contestat de anumiți jucători ai lui Dinamo pentru felul în care a gestionat aceste luni, implicit barajul de retrogradare/menținere în Liga 1;
  • În exclusivitate pentru Playsport.ro, Desire Azankpo, atacantul venit împrumut la Dinamo din Ligue 2, l-a atacat pe Uhrin pentru felul în care a făcut alegerile la echipă. Mai apoi, Mirko Ivanovski, într-un interviu pentru GSP, a dat de pământ cu tehnicianul care a plecat în Cehia fără a lăsa un program echipei;
  • Acum a venit rândul lui Alexandru Răuță, unul dintre liderii echipei din acest sezon, să aducă noi reproșuri la adresa cehului. Mijlocașul central a subliniat, la fel cum au făcut-o Ivanovski sau Răzvan Zăvăleanu, ultimul la Playsport LIVE, că înlocuirea lui Flavius Stoican a fost o greșeală majoră;
  • Totodată, cel care a purtat banderola de căpitan în acest sezon în mai multe ocazii a lămurit mai multe aspecte vizavi de ce s-a întâmplat în această stagiune la echipă, precum cel al dineului sau al banilor, într-un interviu acordat, în exclusivitate, pentru Playsport.ro.

„Aveam echipă de play-off, nu de baraj”

Alex, au apărut zvonuri în presă că ești printre jucătorii care-și vor rezilia contractul cu Dinamo. Nu mai există nicio șansă pentru a continua?

Eu termin contractul pe 30 iunie. Nu, nu există nicio șansă pentru a continua. Am vorbit cu domnul Zăvăleanu mai multe lucruri, dar știe și dânsul că vom pleca mai mulți jucători cu experiență și că, în Liga a 2-a, se vor baza mai mult pe copii. (n.r. – Tomozei rămâne) La el e alta situația. A fost accidentat atâta timp.

Dinamo a retrogradat după 74 de ani. Cum s-a ajuns aici?

Tot ce s-a întâmplat anul acesta, de la interdicția la transferuri din luna iunie 2021 și până în prezent, au dus în acest punct. Toți suntem de vină, conducători și jucători, mai puțin domnul Zăvăleanu. Dânsul a fost singurul care a stat lângă noi și ne-a susținut cât a putut. De domnul Mureșan nu știu ce să zic, am văzut că a fost criticat, dar nu știu în ce măsură a fost și vina dânsului. Presiuni au fost din alte părți. Totuși, din nefericire, au venit decizii din alte părți. Când sunt mai multe părți, implicit mai multe păreri, e greu să iasă treaba cum trebuie.

Un coleg de-al tău a declarat că aveați lot de play-off, nu de baraj.

Da, într-adevăr. Dacă ne iei individual, cu toții avem calități. Totuși, au fost multe alte aspecte care au dus echipa în acest punct, la prima retrogradare din istorie. Eu sunt de părere că nu ar fi trebuit schimbat domnul Stoican cu domnul Uhrin.

„Am avut cu toții contre cu Dusan Uhrin”

Continui seria de jucători care a subliniat că nu trebuia înlocuit Flavius Stoican. De ce?

Noi, jucătorii, am vrut să rămână domnul Stoican. I-am zis să stea cu noi, chiar și domnul Mureșan era pe aceeași linie. În primul rând, domnul Stoican este român și cunoștea foarte bine nucleul de jucători. El se baza mai mult pe jucătorii români, nu pe străini, ca domnul Uhrin. Acesta a avut diverse clinciuri cu toți jucătorii. Sunt de părere că nu s-a pliat pe ceea ce ar fi fost nevoie la noi, la Dinamo.

La ce te referi? Ce fel de contre?

Să știi că nu m-am certat cu el, să nu se înțeleagă așa ceva, dar am avut cu toții contre cu dânsul din punct de vedere tactic. Făcea niște alegeri nepotrivite, avea jucătorii lui pe care, indiferent ce s-ar fi întâmplat, nu i-ar fi scos din echipă, pe când noi, românii, eram văzuți mai prost, cum s-ar spune. A făcut multe improvizații de când a venit, jucători care nu evoluau pe posturile lor, ați văzut și voi. Uite, la ultimul meci, era 1-1 cu „U” Cluj, îl scoate pe Cosmin Matei, număr 10, și introduce un mijlocaș central mai defensiv. Nu poți, la rezultatul acela, să scoți ofensiv, care îți mai creează ceva, o fază, o ocazie, o pasă și să bagi defensiv.

S-au scris multe și de dineul organizat de domnul Badea cu voi, jucătorii. Ce s-a întâmplat acolo?

Nu s-a întâmplat nimic. Am fost la o masă pe care au organizat-o domnii Badea și Răducioiu, o oră și jumătate, la un restaurant din Herăstrău. Am mâncat, am stat, am vorbit și atât. Nu s-a consumat alcool în timpul pe care l-am petrecut acolo, repet, undeva la o oră și jumătate.

S-a vorbit mult și de terenurile de antrenament. Ați avut probleme de acest fel?

La începutul anului au fost condiții mai dificile. Totuși, de câteva luni nu am avut probleme din acest punct de vedere. Terenurile de antrenament au fost în regulă. Când a fost Dario Bonetti și după ce a plecat acesta am avut probleme cu accidentările, mai ales cu cele musculare. Din punctul meu de vedere, o mare greșeală s-a produs când a plecat George Neagu, preparatorul fizic, cu care am lucrat foarte bine și de care eram mulțumiți.

Cum a fost situația banilor la echipă?

De când s-a intrat în insolvență, din august, nu au mai fost probleme cu banii, până acum, în ultima lună, când n-am primit banii. 7 luni am fost cu banii la zi.

„Unii, dacă donau 50 de euro, aveau pretenția să fie acționari majoritari!”

Descrie-mi, te rog, relația cu suporterii în ultima lună. Sigur ai văzut și tu bannerele cu mesaje de amenințare.

Da, le-am văzut. Eu nu i-aș considera suporteri adevărați pe aceia. Totuși, Elias și cei care conduc DDB-ul au fost foarte în regulă cu noi, au venit în cantonament la Săftica, am purtat discuții. N-am ce să le reproșez, jos pălăria pentru suporterii dinamoviști, frate, chiar nu am ce să le reproșez. Ne-au încurajat încontinuu și rămân numărul 1 pentru mine. Au tot dreptul să fie supărați, dar hai să-ți zic ceva: unii dacă donau 50 de euro, aveau și pretenția să fie acționari majoritari, înțelegi? Cei care sunt suporteri și ne-au susținut, nu am ce să le reproșez, repet.

Ești unul dintre cei mai vechi jucători din lot, dar și unul dintre căpitani. Totuși, un alt aspect îngrijorător: prea mulți jucători au purtat banderola.

Am fost mulți căpitani în acest sezon. Eu am purtat banderola undeva la 14-15 etape. A fost Sorescu înaintea mea, au fost și Torje, Steliano, Mirko Ivanovski, Matei. Și Marco Ehmann a purtat banderola o etapă, dar nu este foarte irelevant acest aspect, a fost mai mult o conjunctură. Mircea Rednic m-a numit pe mine și, când am lipsit eu, a preluat altcineva această „sarcină”, ca s-o numesc așa.

Crezi că a fost o greșeală înlocuirea lui Mircea Rednic?

Am avut o relație foarte bună cu nea Mircea Rednic,  însă, ca și la Stoica sau Uhrin, au existat interese din alte părți. Unii voiau să-l țină, alții nu. Nu prea aș dori să discut de acest subiect, pentru că eu am lucrat foarte bine cu dânsul, îl respect și nu am ce să zic.

Ce urmează pentru tine?

Am oferte atât din Liga 1, dar și din străinătate. Aștept, mai întâi, să văd ce se leagă în afară, cel mai probabil săptămâna viitoare. Sper să pot să mă transfer într-un campionatul extern. Aștept să văd unde e cel mai bine pentru mine.

  • Alexandru Răuță a ajuns în „Ștefan cel Mare” în 2019, de la FC Voluntari, alături de care a câștigat Supercupa României în 2017.
  • 3 stagiuni a evoluat „închizătorul” la Dinamo, timp în care a bifat 87 de prezențe în Liga 1 și Cupa României. Acesta nu a marcat niciun gol în alb-roșu.