Interes uriaș. Câți copii s-au înscris să vadă meciul România – Andorra

George Drafta 15.10.2023, 00:06
Interes uriaș. Câți copii s-au înscris să vadă meciul România – Andorra

După ce au evoluat fără spectatori pe Ujpest Arena din Budapesta în partida contra selecţionatei din Belarus, tricolorii vor avea parte din nou o situaţie specială şi la jocul împotriva Andorrei.

Astfel, în tribunele Arenei Naţionale se vor afla doar copii cu vârsta de până în 14 ani. Ca urmare a sancţiunii aplicate de UEFA pentru incidentele de la întâlnirea contra reprezentativei kosovare, disputată luna trecută. Forul european a penalizat Federaţia Română de Fotbal.

Însă a permis totuşi accesul unor micuţi fani ai echipei naţionale la al optulea joc al României din campania de calificare pentru Euro 2024. Se pare că aproximativ jumătate din capacitatea celui mai mare stadion al ţării va fi ocupată de copiii care vor să îi vadă pe idolii lor pe gazonul Arenei Naţionale.

În locul sancţiunii de a evolua fără spectatori, UEFA a decis ca la partida cu Andorra să permită accesul copiilor în tribunele stadionului

25.000 de copii de la şcoli sau cluburi de fotbal din ţară vor fi în tribune. Făcându-le galerie tricolorilor la unul dintre meciurile extrem de importante din finalul preliminariilor. Ei vor avea alături 2500 de adulţi. Ţinând cont de faptul că la fiecare 10 copii, aceştia vor putea beneficia de prezenţa unui însoţitor.

Se repetă istoria după fix 4 ani!

Forul de la Casa Fotbalului a venit cu anumite precizări. În privinţa felului în care va decurge întregul proces al accesului copiilor pe arena bucureşteană.

„Îndrumătorul grupului va primi brățări gratuite pentru toți copiii grupului. Tot îndrumătorul va înscrie pe brățări numărul său de telefon și le va pune copiilor la încheietura mâinii. Rolul brățărilor este ca în caz de pierdere a copilului să poată fi sunat responsabilul grupului de către autorități.

Imagine din urmă cu 4 ani, atunci când România a disputat întâlnirea cu Norvegia în faţa unei asistenţe formată în majoritate din copii

Principiul de bază în astfel de cazuri este contactarea celui mai apropiat steward (persoană adultă cu vestă reflectorizantă), fie de către copilul pierdut, fie de către persoana care a găsit un copil pierdut”, a transmis organismul care conduce fotbalul românesc.

Situaţia de duminică seară nu este însă singulară. Tot pe 15 octombrie, dar în 2019, aproape 30.000 de copii au fost prezenţi la partida dintre România şi Norvegia, din preliminariile precedentului turneu final continental. Jocul s-a terminat atunci cu un rezultat de egalitate, 1-1.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622