Informații tari despre procesul de dopaj al Simonei Halep la TAS. Tenismena din România, la un pas de finalul carierei

George Drafta 14.09.2023, 15:00

Simona Halep nu are prea mult timp să îşi plângă de milă după decizia ITIA care efectiv a şocat-o.

Campioana noastră trebuie să se pregătească deja pasul următor, acela în care se va adresa TAS, sperând ca acolo să beneficieze de clemenţă din partea judecătorilor instanţei de la Lausanne.

Halep aşteaptă ca de această dată tribunalul independent, spre care românii s-au îndreptat mai mereu în ultimii ani, să îi ofere mult dorita ieşire din tunelul aparent fără ieşire în care a intrat de aproape un an. În curând apelul avocaţilor Simonei va fi f0rmulat către tribunalul din Elveţia. Însă procedura ar putea fi mai complicată decât s-a crezut iniţial.

Aici este sediul organismului care are ultimul cuvânt în privinţa litigiilor din sport

Astfel, judecătorii TAS ar putea cere inclusiv probe noi la dosar astfel încât decizia lor să fie una cât mai aproape de adevăr. Conform celor de la Gsp, un verdict este greu să apară foarte rapid în acest context. În cazul unei judecăţi pe fond este posibil ca decizia să fie anunţată unde va la începutul anului viitor!

Moment zero pentru Halep

Cariera Simonei atârnă de un fir de păr. Dacă TAS-ul păstrează sancţiunea dată de ITIA este greu de crezut că ea îşi mai poate continua activitatea în tenis.

A fost gasit omul care a dopat-o pe Simona Halep! Avocatii romancei si-au pregatit apararea pentru proces

„La Tribunalul de Arbitraj Sportiv nu contează foarte mult dacă Halep a luat intenționat acea substanță sau dacă nu a luat-o intenționat. E ca și cum te duci la Regina Maria și îți faci analize de sânge. Iese colesterolul 120, înseamnă că ăla e colesterolul, puțin contează ce spui tu. Sunt nuanțe care pot fi trecute ușor cu vederea, poate par formalități, dar sunt foarte importante”, este argumentul unei surse contactate de Gsp.

Pregătesc o nouă apărare

Howard L. Jacobs este cel care conduce echipa de avocaţi la care a apelat Simona în scandalul de dopaj în care este implicată. El este specializat pe cazurile de dopaj. Iar în întreaga sa activitate aproximativ 300 de sportivi au apelat la el în astfel de cazuri.

„Vom continua să luptăm pentru un rezultat just pentru Simona Halep și ne pregătim să îi prezentăm cazul la Tribunalul de Arbitraj Sportiv”, a fost anunţul acestui pe o platformă din mediul virtual.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622