A trecut deja o săptămână de la moartea lui Aleksei Navalnîi, iar acum apar noi detalii despre tragicul eveniment. Informațiile au fost oferite de Vladimir Osechkin. Fondatorul grupului pentru drepturile omului Gulagu a făcut dezvăluirile în cadrul unui interviu oferit celor de la The Times.
Conform lui Osechkin, disidentului rus i-ar fi fost aplicată metoda ”pumnului în inimă. Se pare că această tehnică este utilizată de ofițerii KGB și ar fi fatală în anumite condiții. Află în continuare ce este ”commotio cordis”.
În prezent, Osechkin trăiește în exil, departe de țara lui. Acesta susține că Navalnîi a fost ucis cu o tehnică utilizată de foștii agenți ai forțelor speciale KGB. Ei bine, se pare că opozantul lui Vladimir Putin ar fi fost ucis cu un pumn în inimă, potrivit activistului pentru drepturile omului, scrie The Times.
Liderul Opoziției din Rusia ar fi fost ținut afară mai bine de 2 ore și jumătate, la -27 de grade Celsius. Este destul de curios acest aspect, având în vedere faptul că timpul maxim pe care deținuții îl petrec afară este de sub 60 de minute. Ținând cont că temperaturile menționate sunt extrem de scăzute, timpul petrecut afară ar fi trebuit să fie mult mai scurt.
Conform spuselor lui Vladimir Osechkin, o sursă care lucrează în penitenciarul din Siberia, unde Aleksei Navalnîi și-a dat duhul, a precizat că vânătăile prezente pe trupul neînsuflețit al opozantului rus ar indica folosirea tehnicii ”commotio cordis”. Mai precis, este vorba despre o singură lovitură de pumn în inimă.
De regulă, o lovitură precordială este o manevră de defibrilare a inimii în timpul aritmiei, fiind considerată o manevră de urgență, în cazul în care nu există un defibrilator. Aceasta constă într-o singură lovitură în stern, în dreptul inimii. Conform specialiștilor, manevra trebuie efectuată o singură dată la 30 de secunde de la debutul stopului cardiac. Fibrilația ventriculară se produce fără ca sternul, coastele sau inima să fie lezate.
Sursa citată anterior mai scrie că membrii KGB învățau tehnica lovirii în inimă pentru a ucide. Cu toate acestea, pentru a slăbi mușchiul cardiac, victimele sunt mai întâi expuse la temperaturi extrem de scăzute. Chiar dacă nu este foarte violent, traumatismul poate provoca un eveniment foarte rar, denumit: ”commodio cordis”.