Indicatoarele rutiere sunt utilizate pe drumuri și străzi pentru a furniza informații esențiale și a ghida conducătorii auto și pietonii. Acestea sunt concepute pentru a asigura siguranța rutieră și o circulație eficientă a vehiculelor. Există o varietate de indicatoare folosite în întreaga lume, iar în unele țări acestea pot fi diferite față de cele din România.
Un indicator rutier îi pune adesea în dificultate chiar și pe cei mai experimentați șoferi. Mai exact, este vorba despre triunghiul alb, cu contur roșu și cu o cruce neagră în interior. Dacă ai de gând să circuli pe străzile din Germania, cu siguranță vei întâlni acest semn de circulație.
Indicatorul cu pricina informează șoferii că urmează o intersecție nedirijată de drumuri din aceeași categorie. Ei bine, în intersecția semnalată de acest indicator rutier se aplică regula priorității de dreapta, iar conducătorii auto trebuie să reducă viteza de deplasare.
De obicei, acest semn este întâlnit înaintea intersecțiilor care sunt deosebit de greu văzut. După cum spuneam, indicatorul ”Atenție intersecție de drumuri” le arată șoferilor că în intersecția care urmează se aplică regula priorității de dreapta.
Există și posibilitatea ca sub aceste semne să apară și alte indicatoare. Acestea din urmă indică de obicei distanța până la intersecția respectivă. Tocmai de aceea, șoferii care întâlnesc acest indicator rutier trebuie să fie pregătiți să frâneze și să acorde prioritate de dreapta.
Tot pe drumurile din Germania, există și alte indicatoare care îi pun în dificultate pe șoferii străini. De exemplu, unul dintre aceste semne mai puțin cunoscute este extrem de important, iar cei care nu-l respectă sunt aspru sancționați.
Indicatorul ”223.1”, căci despre el este vorba, este un pătrat de culoare albastră, în interiorul căruia se află trei săgeți albe îndreptate în sus. Una dintre cele trei săgeți este separată de celelalte două de o linie albă continuă.
Conducătorii de autovehicule care nu respectă acest semn riscă să fie amendați cu până la 75 de euro. De asemenea, nerespectarea acestui indicator poate atrage și puncte de penalizare. Semnul despre care orbim indică faptul că banda de urgență trebuie folosită ca bandă dreaptă pe autostradă. În concluzie, cei care circulă pe acea secțiune ar trebui să folosească trei benzi în loc de două.