România a debutat cu o victorie clară la Campionatul Mondial de Handbal Feminin din Danemarca. Elevele cu Florentin Pera au învins cu scorul de 44-17 naționala din Chile.
Pentru tricolore urmează duelurile cu Serbia, de pe 3 decembrie și cu Danemarca, gazda turneului, de pe 5 decembrie.
România a avut o galerie la acest meci, însă fanii a fost dezamăgiți de o decizie a organizatorilor. Mai mulți Români, din diverse părți ale Europei, s-au grupat, așa cum o fac la fiecare turneu, pentru a susține elevele lui Florentin Pera.
Din acest grup fac parte atât oameni care locuiesc în România, cât și români stabiliți în Germania, Danemarca și Suedia. Prima oprire a fost la Herning, acolo unde s-a jucat meciul cu Chile.
Danezii au decis însă ca fanii români să nu stea grupați, deși sala de 15.000 de locuri nu a fost plină, fiind aproximativ 9600 de oameni în sală.
Mai mult, organizatorii meciului au decis ca fanii români să nu intre cu tobe în arenă. Angela Pop, din Deva, unul dintre liderii galeriei României, a spus că a mai participat la 11 turnee finale pentru a susține România, dar niciodată nu i-a fost interzis accesul în sală cu o tobă.
„Din păcate, organizatorii de la Herning «au făcut» o regulă specială. Nu permit accesul tobelor în sală. Au motivat că deranjăm prin zgomotul produs.
Sala de La Herning este singura de la Mondiale care are un regulament «special». Islanda a avut suporteri cu tobe în meciul cu Slovenia, care s-a jucat la Stavanger, în Norvegia. Pe noi de ce nu ne lasă? Aveam doar două tobe…”, a declarat pentru Angela Pop, conform GSP.
Narcisa Leacșu, membru în bordul IHF, le-a spus fanilor români că federația internațională nu a interzis accesul tobelor în sălile de joc, la Campionatul Mondial.
Fanii l-au contactat pe Constantin Din, președintele FRH, dar acesta nu a reușit să îi convingă pe danezi să accepte tobele fanilor români.
În final, fanii au cântat totuși pe tot parcursul meciului și le-au încurajat pe tricolore, care s-au impus clar, în primul meci de la Campionatul Mondial.