După cele două medalii de aur obținute de David Popovici la Mondialul de la Budapesta, Robert Glință, colegul său de la CS Dinamo, are șansa să îmbunătățească palmaresul României la această ediție. Sportivul în vârstă de 25 de ani va participa vineri, 24 iunie, în proba de 50 de metri spate.
De la ora 10:30, Glință va lua startul în calificări. El a fost repartizat pe culoarul cu numărul 4 din a patra serie de calificări, la care vor înota 9 sportivi. În cazul în care se va califica în semifinale, românul va intra din nou în bazin vineri, după ora 19:00. Marea finală a acestei probe este programată sâmbătă, 25 iunie, de la ora 19:02.
Robert Glință a prins finala în proba de 100 de metri spate la această ediție a Campionatului Mondial. Luni, 20 iunie, el s-a clasat pe locul 8 în această probă. Totuși, cel puțin teoretic, el are șanse mai mari să obțină o medalie în proba de 50 de metri spate. Din simplul motiv că de-a lungul carierei sale a reușit rezultate foarte bune în cadrul acesteia.
Robert Glință a câștigat două medalii de argint Campionatele Europene, în 2018 la Glasgow și în 2020 la Budapesta. De asemenea, în 2021, la Kazan în Rusia, el a cucerit medalia de bronz europeană, tot în această probă. Mai mult, Glință a ajuns în finala aceste probe la două ediții consecutive ale Jocurilor Olimpice, în 2016 la Rio de Janeiro și în 2021 la Tokyo.
Robert Glință a recunoscut, după ce David Popovici s-a calificat într-o manieră entuziasmantă în finala probei de 100 de metri liber, pe care ulterior a și câștigat-o, că prietenul și coechipierul său reprezintă o inspirație și o motivație în plus și pentru el.
Încercăm să facem valuri. Încercăm să ținem tuturor piept, pretendenților la titlurile de campioni mondiali. Pare că David reușește foarte bine. Este o inspirație și pentru mine, de departe. Și eu îmi adun foarte multă energie prin faptul că sunt lângă el și văd niște performanțe absolut uluitoare. Nu numai pentru noi românii. Ci văd antrenori și sportivi din întreagă lume complet uluiți de ceea ce reușește David”, a spus Glință, la scurt timp după acel moment, pentru Antena 3.