Încă un record incredibil doborât de Ibrahimovic! Ce a reușit atacantul de 40 de ani
La 40 de ani, Zlatan Ibrahimovic continuă să rămână relevant la cel mai înalt nivel al fotbalului european. Veteranul din atacul Milanului continuă să marcheze și să lupte pentru obiective importante, la o vârstă la care alți fotbaliști sunt la pensie sau se pregătesc să antreneze.
Suedezul a revitalizat Milanul, de la venirea sa echipa a renăscut. Acum „diavolii” s-au întors în Liga Campionilor și se luptă pentru titlu, în Serie A. Iar tinerele vedete din lotul italienilor au de la cine să învețe. Zlatan continuă să fie pericolul principal, chiar și la 40 de ani.
La 40 de ani, Zlatan Ibrahimovic a mai stabilit un record incredibil. Italienilor nu le-a venit să creadă
Milanul nu a avut milă de echipa antrenată de fosta lor marie glorie, Andrei Shevchenko. Iar Zlatan Ibrahimovic a arătat, din nou, cine este șeful la Milano. Suedezul a deschis scorul și a facilitat succesul „diavolilor”. Echipa lui rămâne aproape de liderul Napoli, iar Zlatan se mai poate lăuda cu o performanță deosebită.
De la legendarul Silvio Piola nu a mai existat un fotbalist care să marcheze atât de multe goluri, peste vârsta de 38 de ani. Și asta într-un campionat redutabil, una din cele mai puternice ligi din Europa. 31 de reușite are Ibrahimovic, iar suedezul nu se va opri aici. Asta pentru că va mai continua pe San Siro, cel puțin un an. Și ar putea să meargă cu Suedia la Mondialul de anul viitor, din Qatar.
Zlatan Ibrahimovic nu mai îmbătrânește. Rămâne valoros și la 40 de ani
Atacantul suedez speră să mai joace la un turneu final, înainte de retragere. Pentru asta Suedia va trebui să treacă de barajul din martie, care se anunță foarte dificil. Până atunci, Ibrahimovic va semna cu Milan și va ajuta echipa să câștige iar titlul în Serie A. Ultima dată când diavolii au luat titlul, era tot cu Zlatan în echipă.
Agentul suedezului, Mino Raiola a avut deja întâlniri cu conducerea clubului și a lăsat de înțeles că o înțelegere e aproape. Nimeni nu se grăbește, mai ales că suedezul vrea să continue. Și clubul este de acord să îi prelungească înțelegerea.
Sunt într-o formă bună, dar încep să simt limitele. Nu mai pot juca ca acum 10 ani, trebuie să îmi dozeze efortul. Dar m-am adaptat și încă pot fi cel mai bun. Nu vreau să renunț și să regret că nu am făcut tot ce puteam. Mai ales că simt că mai pot, a declarat suedezul