Este doar o chestiune de timp până când despărțirea lui Dan Petrescu de CFR Cluj se va oficializa. Cel puțin aceasta este părerea lui Helmut Duckadam. Fostul mare portar al Stelei este convins că nu mai este loc de dat înapoi după declarațiile extrem de dure venite din ambele părți.
Totul a plecat în momentul în care suporterii campioanei României i-au cerut demisia lui Dan Petrescu, supărați pe rezultatele echipei, în special pe cele din cupele europene, dar și pe jocul prestat. Ulterior, „Bursucul” a răbufnit în cadrul unei conferințe de presă și a spus că nu înțelege de unde vine această nemulțumire.
El a subliniat performanțele pe care le-a obținut în ultimii ani la CFR Cluj, atât pe plan intern, cât și pe plan extern, și s-a autoproclamat drept „cel mai bun antrenor din istoria clubului din Gruia”. De asemenea, Dan Petrescu a transmis, pe un ton destul de agresiv, că nu are nicio problemă în a pleca de la CFR și că o poate face în orice moment, dacă i se va cere.
Declarațiile sale l-au inflamat pe Neluțu Varga, care a avut o reacție foarte dură, prin intermediul PlaySport. Patronul campioanei a subliniat că Dan Petrescu a fost eliminat de Pyunik Erevan din turul 1 preliminar al UEFA Champions League, în condițiile în care i s-au făcut toate poftele în materie de transferuri de jucători. În acest context extrem de tensionat, Helmut Duckadam a opinat că nu mai poate fi cale de împăcare și este doar o chestiune de timp până când ruptura se va produce.
„Cred că se vor despărți. Poate se va amâna o săptămână sau două. S-au spus lucruri aspre, nu cred că mai e loc de împăcare. Cu siguranță nu va rămâne. Mai e de stabilit doar cum va pleca, cu acea clauză”, a spus Duckadam potrivit digisport.ro.
„Dragostea cu sila nu se poate face! Ne punem la masă și discutăm condițiile rezilierii. Nu voi fi rigid. Bate câmpii! I-am făcut absolut toate poftele și singurul lucru care mă interesa erau rezultatele. Până acum, nici măcar salariul lui nu și l-a câștigat din performanțele acestui sezon. Dacă ne raportăm la bugetul clubului, e o discrepanță serioasă între ce a adus prin rezultate și ce cheltuim. Firește că sunt nu nemulțumit, ci foarte nemulțumit! Cum să mă simt altfel când am băgat atâția bani în jucători și ajungem să pierdem în Conference League cu ciuca bătăilor? E ceva care nu mai funcționează. S-a instaurat un blocaj pe care nu mi-l explic acum”, a spus patronul CFR-ului pentru PlaySport.
O decizie finală în acest caz este așteptată să fie luată în cursul zilei de marți. Dan Petrescu a anunțat deja că atunci va avea o discuție decisivă cu Neluțu Varga în legătură cu viitorul său pe banca echipei din Gruia.