Barcelona va pierde încă un nume mare, în vară. După ce Xavi și-a anunțat plecarea de pe Camp Nou, un alt jucător important va părăsi gruparea.
Este vorba despre Sergi Roberto. Fotbalistul de 31 de ani, unul dintre căpitanii echipei, este cel mai vechi jucător din lot, venind la echipă în 2013.
Sergi Roberto nu mai are contract cu FC Barcelona și vrea să părăsească echipa. după 11 ani petrecuți pe Camp Nou.
Jurnalistul spaniol Javi Miguel a anunțat că acesta vrea să părăsească echipa la finalul sezonului, când îi expiră contractul. Acesta este un fotbalist crescut de academia celebră a clubului.
A adunat 363 de meciuri pentru Barcelona, marcând de 19 ori și oferind 41 de assisturi. Cel mai important gol a fost marcat în celebrul Barcelona – PSG 6-1.
A cucerit UEFA Champions League în 2015, dar și șapte campionate ale Spaniei. Anunțul vine la doar o zi după ce echipa a pierdut cu 3-5 duelul cu Villareal.
La finalul meciului cu Villareal, Xavi a anunțat că va părăsi și el echipa, la finalul acestui sezon.
”Vreau să vă anunț că nu voi mai continua ca antrenor al Barcelonei și după data de 30 iunie. Clubul are nevoie de o schimbare. Am luat decizia în urmă cu câteva zile. Cred că e momentul oportun. Ca suporter al clubului, asta simt. Am gândit ca un suporter! Cred că e o decizie de bun-simț. Am pus clubul deasupra mea. Sper ca asta să detensioneze situația. Eu mă simt responsabil pentru tot. Am făcut o treabă bună până acum, dar se termină la 30 iunie.
Îi mulțumesc domnului președinte pentru încrederea acordată. Este cel mai bun, trebuie să îi acordăm încredere. Ne-am întâlnit, am avut o discuție firească. E timpul pentru o schimbare! M-am gândit la toți cei din club. Nimeni nu merită să fie în situația asta. M-am gândit la soția mea, la fratele meu, la staff. Nu vreau să fiu o problemă pentru Barcelona. E ultimul lucru pe care mi l-aș dori! Soluția este să mă opresc.
Încă nu le-am spus jucătorilor. Mâine voi discuta cu ei. Astăzi i-am văzut triști. Nu merită să treacă prin așa ceva. E multă calitate umană în vestiar. Încă trebuie să luptăm în La Liga. Sper să câștigăm și Liga Campionilor. Dar nici asta nu mă va face să mă răzgândesc”, a declarat Xavi.