Încă o vedetă de la FCSB a venit în vacanța exotică alături de Florinel Coman și Nicolae Stanciu. Foto

Alex Matei 04.01.2024, 12:16
Încă o vedetă de la FCSB a venit în vacanța exotică alături de Florinel Coman și Nicolae Stanciu. Foto

Până la reunirea lotului, programată pe 8 ianuarie, vedetele FCSB-ului se bucură de vacanță în diverse destinații exotice. Florinel Coman este în Dubai, alături de alți doi coechipieri, dar și de fostul jucător al formației din Berceni, Nicolae Stanciu.

Cel din urmă evoluează în Arabia Saudită, la Damac, sub comanda lui Cosmin Contra și îi merge de minune: 5 goluri și tot atâtea pase decisive în cele 16 meciuri bifate până acum.

FCSB s-a mutat în Dubai. Încă o vedetă a venit alături de Coman și Băluță

În timp ce rivalii din Superliga trag tare în cantonamente, roș-albaștrii profită din plin de timpul liber. Florinel Coman, Alexandru Băluță și, mai nou, Vlad Chiricheș, se află în Dubai, împreună cu soțiile și copiii. Lor li s-a alăturat și Nicolae Stanciu.

Aceștia au ținut să imortalizeze momentul și să-l împărtășească cu fanii prin intermediul rețelelor de socializare. Evident, like-urile nu au întârziat să apară.

Mihai Stoica a apreciat la rândul său postarea și chiar a comentat pe marginea ei: „Ce brigadă! Începem anul ofensiv. La mulţi ani!”, le-a transmis jucătorilor.

FCSB va pleca ultima în cantonamentul din Turcia, dar va sta și cel mai mult, până pe 21 ianuarie. Practic, va reveni chiar înaintea meciului cu UTA, primul din 2024, programat pe 22 ianuarie.

Gest superb făcut de Chiricheș. Câți bani primește de când s-a accidentat

Vlad Chiricheș așteaptă cu nerăbdare momentul în care va fi recuperat complet după accidentare și va putea intra din nou pe teren. Până atunci, i-a solicitat lui Gigi Becali să-i reducă salariul la doar 5.000 de euro pe lună. În mod normal ar fi trebuit să primească de șase ori mai mult.

„Este caracter frumos Chiricheş. Când a venit la echipă a spus că nu vine pentru bani, ci pentru că mai vrea să joace fotbal. El are bani, are vreo 10-15 milioane de euro adunate.

Meme i-a spus după accidentare că s-au încercat toate cu el şi că îi dăm 5.000 de euro pentru a rămâne în club, să lucreze aici. A fost antrenat în toate cluburile mari, ştie fotbal. Şi el a spus: ‘Uite cum facem. Îmi daţi 5.000 de euro până în momentul când intru să joc. Că nu vreau să mă las. Dacă o să văd că nu pot să joc, o să mă las.’ Eu, în ultimele două luni i-am dat 5.000 de euro.

Cine face aşa? De la 40.000 la 5.000? El ia 5.000 de euro până în momentul în care îşi revine. Apoi, când va intra pe teren, va reveni la salariul lui. Nu vrea să se lase, vrea să mai încerce. Să îi ajute Dumnezeu. Dar are un caracter frumos că putea să spună că are contract şi la revedere”, a declarat finanțatorul FCSB-ului pentru fanatik.ro.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622