Vestea suspendării Simonei Halep din tenis a zguduit puternic opinia publică din țara noastră. Șocul este unul uriaș pentru sportul românesc, care s-a hrănit în mare parte, în ultimii ani, doar cu performanțele ei, din tenis.
Acum urmează o perioadă plină de emoții, fanii tenisului fiind cu sufletul la gură, în așteptarea unui verdict din partea celor competenți. Au apătut foarte multe suspiciuni legate de cauza dopajului.
Ionuț Lupescu, fost fotbalist și fost oficial FIFA, crede că cazul de dopaj are ca efect o neglijență a echipei tehnice a simonei, condusă de celebrul francez Patrick Mouratoglou.
„Vreau să vă spun din experiența mea de fotbalist profesionist cum funcționează relația dintre sportiv şi cei care se ocupă de latura medicamentației. Cel mai important lucru la cel mai înalt nivel este încrederea. Eu am avut parte de doctori extraordinari, atât la echipele de club din Germania, cât şi la națională, unde era „dochi” Popescu. Nu am ştiut niciodată ceea ce iau, am luat doar ce mi s-a dat şi am fost convins mereu că e totul în regulă. Aşa cred că e şi în cazul Simonei Halep.
Ea a demonstrat în toată cariera ei că nu are nevoie de dopaj pentru a fi în top. Acum, ea a trecut la noul antrenor (n.r. Patrick Mouratoglou), cu tot cu staff-ul acestuia. Şi a avut încredere totală în oamenii din jurul ei.
Tu, ca sportiv, când e competiție majoră, cum e un turneu ca US Open, nu stai să vezi tot ce iei. Vor spune unii că trebuie să ştii, dar nu e chiar aşa… Când ai încredere, tu iei ce ți se dă şi te concentrezi pe latura sportivă, de analiză a adversarilor… Nu mai zic că şi dacă ți s-ar zice mai multe denumiri nu ai avea cum să le cunoşti sau să le reții pe toate. Antrenorul sau medicul cred că au trădat-o pe Simona, la unul dintre ei face referire în declarație”, a declarat Ionuț Lupescu pentru ProSport.
Simona Halep s-a declarat șocată de faptul că a fost depistată pozitiv cu substanța Roxadustat și a transmis pe rețelele socializare că pentru ea a început „cel mai greu meci” al vieții, „o luptă pentru adevăr”.
Fostul lider WTA și-a asigurat fanii din lumea întreagă că va face tot posibilul pentru a demonstra că este nevinovată:
„Astăzi începe cel mai greu meci din viața mea: o luptă pentru adevăr! Am fost notificată că am fost testată pozitiv la o substanță numită Roxadustat, într-o cantitate extrem de mică. Este cel mai mare șoc din viața mea.
În întreaga mea carieră, ideea de a trișa nu mi-a trecut niciodată prin minte, este complet împotriva principiilor și valorilor cu care am fost educată. În fața unei astfel de situații, mă simt confuză și trădată.
Voi lupta până la final să demonstrez că nu am luat niciodată conștientă o substanță interzisă. Am încredere că, mai devreme sau mai târziu, adevărul va ieși la iveală.
Nu este vorba despre titluri sau despre bani. E vorba despre onoare, despre dragostea pentru tenis pe care o am de 25 de ani”, a transmis Simona Halep, într-un comunicat postat pe rețelele de socializare.