Împăcare „istorică”. După un duel verbal acid, Dan Șucu și Neluțu Varga au devenit buni prieteni. Cum au fost surprinși cei doi milionari

Radu Bordei 29.01.2023, 08:42
Împăcare „istorică”. După un duel verbal acid, Dan Șucu și Neluțu Varga au devenit buni prieteni. Cum au fost surprinși cei doi milionari

Dan Șucu și Neluțu Varga s-au contrat, dur, imediat după ce patronul Mobexpert a devenit acționar la Rapid. Acesta l-a atacat pe finanțatorul campioanei României și replica nu s-a lăsat așteptată. Acest duel s-a încheiat la fel de brusc cum a început, iar acum cei doi au urmărit o partidă împreună.

Relație apropiată între Dan Șucu și Neluțu Varga. Ce au făcut cei doi patroni

Relația bună dintre Rapid și CFR Cluj s-a transpus și la nivel de patronat. Asta chiar dacă între finanțatorii celor două grupări părea să devină una explozivă. „N-am auzit de domnul Varga, nu știu cu ce se ocupă. Nu l-am întâlnit în mediul de afaceri” a declarat Șucu, la prezentarea la Rapid. „Probabil consideră că doar în România sau Bulgaria se fac afaceri. Să o întrebe pe soția lui, eu doar de la ea cumpăr” i-a replicat Varga. 

Dan Șucu și Neluțu Varga (dreapta) au trecut peste neînțelegeri și au o relație foarte bună

Totuși, lucrurile s-au calmat, iar cei doi afaceriști par să se fi apropiat unul de celălalt. Ba chiar, la meciul dintre U Cluj și Rapid, Varga a fost invitat în loja giuleșteană. Acesta a venit alături de Gigi Răducan, fostul lider al galeriei rapidiste, dar a stat și alături de Dan Șucu. Cei doi au urmărit meciul împreună, ba chiar au și pozat și s-au întreținut de-a lungul partidei. Poate că s-au stabilit noi afaceri între Rapid și CFR Cluj, două cluburi care au făcut mereu tranzacții.

Adrian Mutu, supărat din cauza stării gazonului de pe Cluj Arena

Adrian Mutu a apreciat că Rapid a ratat ocaziile mai clare pe Cluj Arena și astfel echipa giuleșteană ar fi meritat să câștige. „Briliantul” s-a arătat deranjat de faptul că partida s-a disputat pe un gazon aproape impracticabil.

A fost un teren greu. Noi mergem mereu la victorie. Cred că și azi am avut ocaziile mai clare. Mă nemulțumește pe undeva rezultatul. Asta vreau eu să implementez la această echipă. Am încercat să ne adaptăm pe un noroi incredibil. Nu mai vorbim de tactică, nu are rost, a fost un meci de luptă. (Jucătorii) Trebuiau să fie atenți și la pase, că se oprea în noroi (n.r. mingea). Cel mai important lucru este că toți băieții au terminat meciul sănătoși. Kait avea o problemă mai veche, am încercat să îl protejăm, terenul nu îl ajuta.

Am avut ocazii chiar la începutul meciului, o ocazie imensă, cu Dugandzic. Ne respectăm adversarul. Chiar dacă au jucat cu 5 (n.r. în apărare), au încercat să facă jocul, e lăudabil, îl felicit pe Sabău pentru lucrul acesta. A fost o strategie în funcție și de condițiile pe care le aveam în față.

Săptămâna asta ajunge un jucător, o să vedeți când o să îl prezinte clubul. Avem un lot omogen, suntem o nucă tare pentru toată lumea și mentalitatea noastră este să mergem la victorie la orice meci pe care îl jucăm, a spus Adrian Mutu la finalul meciului.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622