Liverpool se pregătește să își ia adio de la unul dintre cei mai iubiți antrenori din istoria clubului, Jurgen Klopp, care va părăsi Anfield după 8 ani și jumătate. În ciuda acestei schimbări iminente, echipa „cormoranilor” rămâne concentrată pe actualul sezon, şi vrea titlul în Premier League.
Vizibil emoționat pe plecarea germanului, căpitanul echipei, Virgil van Dijk, a vorbit despre impactul pe care despărțirea de Klopp îl va avea asupra lui și a echipei.
„Sunt o persoană emoțională. Nu-mi place să-mi iau ‘la revedere’. Va fi oribil”, a mărturisit fundașul olandez, potrivit jurnalistului Fabrizio Romano, care a postat declaraţia pe platforma X.
Chiar dacă își exprimă temerile legate de acest moment, van Dijk a vorbit şi despre determinarea echipei de a termina sezonul pe primul loc în Premier League pentru a face despărțirea mai ușoară.
„Fiind căpitan, probabil că voi spune câteva cuvinte. Îmi e frică de acea zi. Va fi mai ușor dacă vom încheia sezonul cu succes, așadar acesta este obiectivul”, a adăugat el.
Liverpool se află într-o postură foarte bună pe finalul acestui sezon. A câștigat deja un trofeu, Cupa Ligii Angliei, și se luptă cu șanse reale pentru a câștiga altele două trofee. „Cormoranii” sunt lideri în Premier League, cu 9 etape rămase de disputat, și vor evolua în sferturile Europa League, împotriva italienilor de la Atalanta.
Ultimul meci al lui Jurgen Klopp la conducerea lui Liverpool va avea loc pe 19 mai şi va fi o confruntare cu Wolverhampton, chiar pe Anfield. „Cormoranii” speră să sărbătorească al doilea titlu sub comanda lui Klopp, dacă vor reuși să își mențină poziția de lideri până la finalul sezonului.
Liverpool se pregătește pentru un alt meci în această seară, când vor întâlni echipa aflată în coada clasamentului, Sheffield United. Meciul va avea loc de la ora 21.30.