“Îmi cer scuze suporterilor care vor să ne batem mâine la titlu”. Anunțul lui Nicolescu după cea mai mare săptămână din istoria noului Dinamo

05 09. 2023, 23:13

Dinamo a luat o importantă gură de oxigen după decizia Tribunalului Bucureşti care a confirmat noul plan de reorganizare al grupării aflate în insolvenţă.

Asta înseamnă că o bună parte a datoriilor pe care roş-albii le aveau se vor topi. Iar cuantumul celor care mai trebuie achitate nu ar trebui să reprezinte o problemă pentru actuala conducere a „câinilor”.

Totuşi, administratorul special al lui Dinamo, Andrei Nicolescu, nu vrea ca entuziasmul să cuprindă întreaga suflare dinamovistă după această veste venită la începutul săptămânii. Oficialul anunţă că echipa nu îşi va schimba obiectivul. Chiar dacă teoretic ar putea beneficia de investiţii în plus pentru performanţă.

Suporterii dinamoviştii vor să îşi vadă din nou echipa de suflet în bătălia pentru supremaţia internă

Argumentaţie metaforică

Astfel, cei care au visat că Dinamo va redeveni una dintre forţele României mai au de aşteptat până ca dorinţa să devină realitate.

„Eu îmi cer anticipat scuze în fața suporterilor dinamoviști. Noi vom face lucrurile pas cu pas, organizat. Nu vom risca viitorul lui Dinamo, nu vom face lucruri hazardate doar pentru a fi pe placul unora sau altora, ci vom construi din temelii administrativ și sportiv acest club, ca el să fie zi de zi din ce în ce mai puternic.

Îmi pare rău față de suporterii care se așteaptă ca Dinamo să se bată la campionat mâine. Așa cum construim noi, cât mai curând, Dinamo se va bate și va rămâne acolo. Nu va cădea de pe niște cai imaginari pe care i-au creat fostele conduceri de la club, care doar pentru a fi populare au făcut castele de nisip care s-au izbit de niște valuri puternice”, a fost intervenţia lui Andrei Nicolescu la Radio Dinamo 1948.

Şase luni de la „descălecat”

Precizările vin la şase luni distanţă de când Dinamo şi-a schimbat patronatul. Astfel, firma Red&White şi-a asumat rolul de acţionar majoritar al clubului aflat în insolvenţă din vara anului 2021. Suporterii au reuşit să ţină gruparea de suflet pe linia de plutire într-o perioadă tulbure care a coincis cu retrogradarea din vara anului trecut.

„Doar datorită suporterilor am putut noi ca în februarie să ne asumăm un rol un pic mai important. Noi n-am fi însemnat nimic dacă în februarie clubul ăsta n-ar fi fost în viață”, a admis Andrei Nicolescu.

După un start de sezon cu trei înfrângeri consecutive, Dinamo a avut apoi patru runde fără eşec. Perioadă în care a acumulat zestrea de puncte pe care o are şi acum în clasament. În acest moment roş-albii se află pe poziţia a 11 în campionat. U Craiova 1948, Farul, Oţelul şi CFR Cluj sunt următoarele adversare ale dinamoviştilor din Superligă.