Imaginile momentului. Messi, la un pas de un accident teribil după ce a trecut pe roșu în Florida
Lionel Messi a fost aproape de un accident teribil în Florida, după ce a trecut pe roșu. Întregul moment a fost filmat și publicat ulterior pe rețelele de socializare.
Messi, aproape de un accident teribil după ce a trecut pe roșu în Florida
Puțin a lipsit ca starul argentinian, aflat la volanul bolidului său de lux, să intre în coliziune cu un alt participant la trafic. Totul s-a petrecut în Fort Lauderdale, Florida.
Presa internațională îl absolvă, însă, de orice vină, precizând că un fan care s-a apropiat în intersecție de mașina sa, aflată în mers, i-a distras atenția. Messi era însoțit de echipaje de poliție, aflate atât în față, cât și în spate, cu sirenele puse, ceea ce îi permitea să treacă pe roșu.
Celălalt șofer ar fi trebuit să observe coloana și să acționeze pe cale de consecință. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, întrucât ambele autoturisme au încetinit la timp, evitând coliziunea.
Messi, la cumpărături în bermude și șlapi. Cum a reacționat presa internațională
Până să-și facă debutul la Inter Miami, Lionel Messi încearcă să se adapteze cât mai repede la viața din Statele Unite ale Americii. Paparazzii l-au surprins recent în timp ce-și făcea cumpărăturile într-un supermarket, alături de soție și copii. Ținuta sa a stârnit o mulțime de reacții.
Motivul? Deși este unul dintre cei mai mari fotbaliști ai planetei, septuplul deținător al Balonului de Aur nu s-a sfiit să poarte bermude, tricou și șlapi. Toți cei prezenți în magazinul respectiv l-au recunoscut imediat.
„Messi e exact ca noi: merge la cumpărături, la supermarket. Joi seara, au apărut imagini cu Messi la Publix, unul dintre cele mai mari lanțuri de supermarket-uri din Florida. E un pic surprinzător că Messi a reușit să-și umple coșul de cumpărături înainte ca lumea să-l recunoască, la coadă, înainte să achite. Messi nu le-a refuzat celor prezenți dorința de a face o poză. Copiii lui Leo alergau prin supermarket, în timp ce tatăl lor se poza cu cei care i-au cerut asta.”, au scris jurnaliștii de la Marca.
„Leo Messi se obișnuiește cu viața de la Miami: și-a luat familia și a mers la supermarket. Messi și familia sa au fost surprinși împreună la cumpărături, după ce s-au mutat de la Paris la Miami. Leo a fost surprins, alături de soția Antonella, și de cei 3 copii, Thiago, Mateo și Ciro, la cumpărături. Câteva cutii de cereale se văd, printre altele, în coșul de cumpărături”, a scris Mundo Deportivo.