Gaziantep a câștigat cu 3-0 pe Stadionul Olimpic din Istanbul, în fața lui Fatih Karagumruk.
„A fost cel mai bun meci al meu ca antrenor al lui Gaziantep”, a spus Șumudică la final, după un joc fantastic al echipei sale. Românii lui i-au făcut viața ușoară. Drăguș a marcat primul, în minutul 27, după o acțiune personală superbă. Apoi, tot atacantul împrumutat de la Standard Liege a pasat decisiv pentru reușita lui Gradel (’49), înainte ca Nkoulou să facă 3-0 în urma unui assist perfect al lui Maxim. Și Florin Niță a avut contribuția sa importantă la rezultat. Portarul naționalei a scos tot, inclusiv în situație de 1 contra 1, pe final.
Șumudică a vrut să le mulțumească fanilor care au făcut o deplasare de 2400 de kilometri până la Istanbul și înapoi pentru a urmări partida. S-a dus la gardul de protecție și i-a îmbrățișat puternic. În vestiar, petrecerea a continuat.
Fotbaliștii, membrii staff-ului și ai conducerii au pozat împreună pentru a marca victoria care o urcă pe Gaziantep în afara zonei periculoase a clasamentului din Turcia.