Imagini inedite cu azilul din Ghermănești în care a ajuns Irinel Columbeanu: „Oricine mă poate vizita”

19 10. 2023, 18:55

Dacă în trecut locuia în faimoasa lui vilă de la Izvorani, acum Irinel Columbeanu (66 de ani) a ajuns să stea la un azil din Ghermănești. Ei bine, fostul milionar se află într-o situație precară. Șederea și serviciile azilului sunt destul de scumpe, iar Columbeanu nu are bani să le achite.

Cum arată azilul în care a ajuns Irinel Columbeanu. Fostul milionar nu-și permite să achite serviciile

În urmă cu peste 15 ani, Irinel Columbeanu era unul dintre cei mai de succes oameni de afaceri din România. Înainte de criza imobiliară, fostul soț al Monicăi Gabor ar fi deținut bunuri și terenuri în valoare de milioane de euro. Ei bine, anii au trecut, iar fostul milionar și-a pierdut întreaga avere.

De curând, Columbeanu a fost internat într-un azil din Ghermănești. Pentru serviciile oferite de Casa Snagov, fostul milionar de la Izvorani trebuie să scoată din buzunar 4.000 de lei pe lună. Ei bine, el nu-și permite această sumă, pentru că pensia pe care o încasează este mult mai mică.

Conform descrierii de pe batranifericiti.ro, azilul este dotat cu un lift interior, camerele sunt spațioase și beneficiază de grup sanitar propriu. În încăperi există televizoare, paturi ortopedice și șifoniere. Clienții beneficiază și de alte facilități: gradina, terasă, jocuri de societate, evenimente, sărbători.

Irinel Columbeanu trăiește dintr-o pensie de nici 2.000 de lei

De curând, proprietarul azilului de la Ghermănești a vorbit despre situația fostului milionar. Ion Cassian, căci despre el este vorba, a precizat că salvarea lui Irinel Columbeanu ar putea venit din partea patronului de la FCSB. Potrivit acestuia, Gigi Becali a plătit 10.000 de euro pentru Zina Dumitrescu.

”El acum trăiește dintr-o pensie de nici 20 de milioane (n.r. 2.000 de lei), de unde să aibă bani să plătească?! Speră să-l ajute prietenii, cei de la televiziune, și domnul Becali, în ultimă instanță. Tot Gigi Becali a dat bani și pentru Zina, vreo 10.000 de euro, pentru că nici la ea nu avea cine să plătească azilul.

Acum eu sunt într-o situație ingrată, pentru că nici nu pot să dau un om afară în așa stare, nu mă lasă inima, dar nici să-l țin la infinit fără bani nu am cum. Mi-e imposibil. Îl țin și eu gratis o lună-două! Eu îl cunosc pe Irinel și ne leagă o prietenie sinceră, pentru că și tatăl lui a fost tot la noi internat, pe ultima perioadă a vieții. Nu puteam să nu-l găzduiesc atunci când am aflat în ce stare este și că are nevoie de ajutor de urgență”, a spus Ion Cassian, potrivit Click!.

Imagini inedite cu azilul din Ghermănești în care a ajuns Irinel Columbeanu / Foto: batranifericiti.ro

Columbeanu, căutat de domnișoare

În cadrul unei emisiuni de televiziune, Irinel a dezvăluit că ”au mai apărut” unele domnișoare în peisaj. Deși nu a dat vreun nume, fostul milionar a precizat că nu sunt doar din România. Aparent, ”domnișoarele” cu pricina nu se mulțumesc doar cu o convorbire, două, ci își doresc să îl vadă, chiar dacă stă la azil.

”Au mai apărut, dar mie îmi place să fiu discret. Și nu numai din România, chiar și din America. Sunt niște domnișoare care vor să vină să mă vadă acolo, le-am spus: «Cu mare plăcere, oricine mă poate vizita». Nu sunt permise vizitele seara, după ora 19”, a spus Columbeanu, la o emisiune TV.